-
Numărul maxim de posturi ale Departamentului pentru dezvoltare durabilă este de 20!
Hotărârea nr. 1055/2021 prevede modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 313/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru dezvoltare durabilă.
-
Aprobarea regulamentului fondurilor de investiţii alternative
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat Regulamentul cu privire la administrarea fondurilor de investiţii alternative. Astfel, în această categorie sunt încadrate cele 5 SIF-uri şi Fondul Proprietatea. Noul regulament pune în aplicare prevederile Legii nr. 74/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 274/2015. Regulamentul stabileşte normele pentru autorizarea, înregistrarea şi funcţionarea administratorilor fondurilor de investiţii alternative…
-
Trecerea STS în subordinea MAI, respinsă
Plenul Senatului a respins proiectul de lege cu privire la trecerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) în subordinea Ministerului de Interne, după primirea unor puncte de vedere negative din partea CSAT, SRI şi SIE. Proiectul de lege a fost iniţiat de deputaţi şi senatori PSD şi are referire la modificarea Legii 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea STS,…
-
Un nou Departament în cadrul Ministerului Economiei
În ședința de Guvern din 23 aprilie a fost aprobată ordonanţa de urgenţă prin care este înfiinţat Departamentul de Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului. Actul prevede înfiinţarea unui nou departament în subordinea Ministerului Economiei (ME) şi în coordonarea ministrului Economiei, prin reorganizarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) şi preluarea atribuţiilor Departamentului pentru…