-
Mai multe legi din domeniul fiscal-bugetar, dar și relațiile cu alte state, au fost promulgate
La 17 decembrie 2015, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat mai multe decrete prin care promulgă o serie de legi ce reglementează, printre altele, domeniul fiscal-bugetar, dar și relațiile cu alte state sau organisme internaționale. Printre actele normative promulgate de şeful statului se enumeră: 1. Legea pentru aprobarea ordonanței 25/2015 privind aprobarea plății contribuțiilor Ministerului…
-
Decretul de promulgare a legii privind finanţarea activităţii partidelor politice, a fost semnat de preşedinte
La 16 mai preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de promulgare a Legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi campaniilor electorale, după ce în prima fază legea a fost retrimisă Parlamentului, pentru reexaminare, iar legislativul a făcut modificările cerute de şeful statului. Cererea de reexaminare a preşedintelui a fost adoptată la 6 mai cu…
-
Legea privind numirea de către prim-ministru a şefului Poliţiei, promulgată de preşedinte
La 11 martie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (1) al Art. 8 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, potrivit căruia şeful Poliţiei Române primeşte rang de secretar de stat, fiind numit de către premier. Anterior în luna iunie 2014, preşedintele de la acea vreme,…
-
Fonduri europene pentru sistemele de apeduct şi canalizare
La 2 decembrie 2014 Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind stimularea investițiilor în apă și canalizare, servicii publice care vor beneficia de asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene. Programul legislativ a fost adoptat de urgenţă, ţinând cont de faptul că începând cu trimestrul II al acestui an operatorii regionali vor putea…
-
Legile de amnisţiere fiscală a bugetarilor, pensionarilor şi mamelor, promulgate de şeful statului
La 23 septembrie, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele de promulgare a legilor privind: – amnisţierea fiscală a pensionarilor – amnisţierea fiscală a mamelor, – extinderea amnisţierii fiscale de la personalul din învăţâmânt la toţi bugetarii care au obţinut venituri nelegale conform Curţii de Conturi. În ceea ce priveşte proiectele privind amnisţierea fiscală a pensionarilor…
-
Decret de promulgare pentru legea privind ucenicia la locul de muncă
Printre decretele de promulgare semnate de preşedintele Traian Băsescu se includ: – Decret pentru modificarea şi completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă; – Decret pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 14 mai Ziua dreptului internaţional umanitar; – Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2012 privind reglementarea…