Tag: Declaraţia

  • Declarația privind încadrarea în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii – Proiect

    Proiectul de Ordin al președintelui ANAF privind modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a ”Declarației privind îndeplinirea condițiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii”, a fost lansat în dezbatere publică de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Reamintim că anual, persoanele fizice care realizează venituri din activități independente și care îndeplinesc cumulativ…

  • Declaraţia privind democraţia

    Pe 15 septembrie, conducerea Senatului a aprobat organizarea unei şedinţe speciale dedicate Zilei Democraţie. Vicepreşedintele Ioan Chelaru a declarat că în această zi, în plenul Senatului va fi prezentată o declaraţie a Senatului, privind democraţia. Reamintim că Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a stabilit ca, începând cu anul 2008, data de 15 septembrie să fie sărbătorită ca Zi Internaţională a…

  • ANAF a modificat Formularul 089

    Declaraţia pe propria răspundere 089, pe care trebuie să o depună la ANAF societăţile din domeniul energiei electrice pentru a putea aplica taxarea inversă pentru livrările de energie electrică, a fost modificată prin Ordinul ANAF nr. 410/2015, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 133 din 23 februarie 2015 şi care a intrat în vigoare…