-
Persoanele care nu mai pot achita la Prima casă pot să fie chiriaşi ANL cinci ani – Proiect
Conform unui proiect iniţiat de deputatul PNL Daniel Zamfir, debitorii care au contractat împrumuturi Prima casă şi au probleme la rambursarea creditelor, ceea ce ar putea însemna executarea silită, vor avea posibilitatea să rămână în continuare în imobil, în calitate de chiriaşi ai Agenţiei Naţionale de Locuinţe. Astfel, actul normativ stabileşte ca proprietarul locuinţei cumpărate prin Prima…
-
Proiect: Modificarea Regulamentului de organizare a ONRC
Ministerul Justiției a supus spre consultare publică proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) și al Oficiilor Registrului Comerțului de pe lângă tribunale, având în vedere prevederile Legii 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial nr. 464/2015. Conform actului normativ, în…
-
Legea dării în plată: pentru unii mumă, pentru alții ciumă
Toți românii împovărați de credite au așteptat cu sufletul la gură ca mult-anunțata lege a dării în plată să capete forma finală și să îi ajute să scape de datoriile avute la bănci. Ceea ce se pregătea a fi o lege în favoarea românului cu credite bancare, s-a transformat în final într-o lege prin care…
-
Executorul fiscal îți bate la ușă? Îți cunoști drepturile în astfel de cazuri?
Atunci când un debitor nu își îndeplinește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organul fiscal va proceda, în scopul stingerii acestora, la acțiuni de executare silită. Astfel, se pot dispune măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietatea debitorului și asupra veniturilor acestuia atunci când există pericolul ca acesta…
-
Încuviințarea executării silite, în lumina noilor modificări ale Codului de procedură civilă
Începând cu 4 februarie 2016 executorii judecătorești nu se mai pot pronunța asupra încuviințării executării silite, iar această procedură s-a reîntors în curtea instanțelor de judecată. Imediat ce CCR a declarat neconstituțională prevederea cu privire la posibilitatea ca un executor judecătoresc să dispună încuviințarea executării silite, ar fi trebuit ca în 45 de zile să…
-
Devansarea termenului de intrare în vigoare a legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice
În contextul reexaminării Legii privind darea în plată, reprezentanţii băncilor care activează pe piaţa din România cer autorităţilor devansarea termenului de intrare în vigoare a actului normativ privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. ‘Comunitatea bancară din România crede că se impune devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Avantajul major al…
-
Mai au dreptul executorii judecătorești să încuviințeze executarea silită?
Atunci când își cauți dreptatea prin sălile de judecată, te înarmezi cu răbdare și visezi la momentul în care vei ieși câștigător și vei putea pune în aplicare hotărârea judecătorească. Pentru a-ți vedea visul îndeplinit, vei apela la serviciile unui executor judecătoresc care va face demersurile necesare pentru a aduce la îndeplinire ceea ce a…
-
Care este procedura privind acordarea eșalonării la plată ?
Văzând cât de multe taxe au de plătit românii, taxe al căror cuantum crește precum Făt-Frumos, nu poți să nu te gândești că în țara noastră viața este ca în epigrama lui Constantin Enescu: „Avem povești despre mai bine,/Cu lefuri mari, cămări mai pline,/Și viața ne va fi de vis…/Nu pe pământ…în paradis.” Mulți contribuabili…
-
Aprobarea cererii de acordare a eșalonării la plată
În Monitorul Oficial nr. 45 din 20 ianuarie 2016 a fost publicat Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central. Astfel, potrivit actului…
-
Se ia în calcul norma de hrană la stabilirea pensiei de întreținere?
Poate că una dintre situațiile cele mai des întâlnite în cadrul proceselor este cea a stabilirii pensiei de întreținere sau a majorării acesteia. Ca regulă generală, în cadrul procesului de divorț în care soții au și copii, se solicită stabilirea pensiei de întreținere în favoarea acestora. Dispozițiile Codului civil prevăd că întreținerea datorată de părinte…