-
Decizie privind informarea persoanelor despre transmiterea şi prelucrarea datelor sale personale
La 1 octombrie Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a adoptat o decizie potrivit căreia persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul transmiterii şi prelucrării între două autorităţi ale administraţiei publice a unui stat membru vor fi informate în prealabil. Decizia a fost luată după ce Curtea Europeană a fost sesizată de Curtea…
-
Rezidentilor din zona de frontieră a Ucrainei ce solicită acces în România le sunt preluate datele biometrice!
Anul trecut, în cea de-a doua zi a lunii octombrie, la Kiev a fost semnat un acord privind micul trafic de frontieră, între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei. Prin această înţelegere a fost reglementat regimul juridic al micului trafic la frontiera comună a statelor contractante şi au fost prevăzute condiţiile ce trebuie…
-
Noile cărți electronice de identitate
Ministerul Afacerilor Interne vine cu o noutate legislativă prin proiectul HG privind modificarea și completarea actelor normative referitoare la aplicarea dispozițiilor legale din domeniul evidenței persoanelor, supus dezbaterii publice. Astfel proiectul prevede că începând cu 1 aprilie 2014 vor fi puse în circulaţie noile cărți electronice de identitate, care vor conține mai multe elemente de particularizare. Pe lângă…
-
Ai nevoie de paşaport? Vezi că s-a modificat legislaţia!
«Călătorului îi şade bine cu drumul!» Dar înainte de a pleca este nevoie să-şi pregătească toate cele de trebuinţă, inclusiv documentele de călătorie. Atunci când documentele nu-s valabile, nu mai pleci la drum. Doar îţi iroseşti timpul… pe drumuri şi pe la ghişee, atunci când ar trebui să fii deja la destinaţie! De curând a…