-
Mii de oameni cer să-şi dea casa în baza Legii dării în plată
În cadrul unei conferinţe de specialitate, directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naţionale a României, Eugen Rădulescu, a declarat că un număr de 4.000 de persoane au cerut să-şi dea cheile de la casă în baza Legii dării în plată. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 28 aprilie şi a intrat…
-
CDR: Legea dării în plată ar putea afecta încrederea investitorilor în România
Coaliţia pentru Dezvoltarea României este de părere că adoptarea legii dării în plată în forma actuală va afecta grav încrederea investitorilor în ceea ce priveşte respectarea de către România a unor principii fundamentale şi ar fi o lovitură grea pentru actuala guvernare. “Pe termen lung, această slăbire a încrederii se poate concretiza în diminuarea volumului…
-
Discuţii asupra reexaminării legii privind darea în plată
Comisia de buget a Senatului discută cererea de reexaminare a legii privind darea în plată a imobilelor ipotecate, trimisă de preşedintele Klaus Iohannis Parlamentului la 18 decembrie. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra legii, invocând faptul că acest proiect este binevenit, însă forma adoptată de Legislativ, în loc să-i ajute pe…
-
Legea dării în plată trimisă spre reexaminare
În luna noiembrie, Camera Deputaților a adoptat, cu 233 de voturi “pentru”, un vot “împotrivă” și o abținere, proiectul de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Pe 11 decembrie, BNR a propus președintelui Klaus Iohannis fie să retrimită în Parlament legea privind darea în plată,…
-
Legea dării în plată trebuie modificată
Banca Naţională îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să întoarcă în Parlament legea dării în plată, deoarece legea în forma actuală nu prevede condiţii stricte în care românii predau băncii locuinţele în schimbul ştergerii datoriilor. Reprezentanţii BNR avertizează că dacă legea dării în plată va intra în vigoare în varianta sa actuală, chiriile vor creşte, programul Prima…
-
Nu mai poți achita creditul? Dai casa băncii și ți se șterg datoriile!
În prezent, românii care au luat credite de la bănci în scopul de a-și achiziționa o locuință și nu au posibilitatea de mai achita datoria riscă să piardă și casa, să rămână datori față de bancă, să fie înscriși și la biroul de credite și să nu mai poate accesa alt credit. Practic, actuala lege…