-
O noua trimitere preliminară înregistrată la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea de Apel Cluj a formulat o nouă trimitere preliminară, înregistrată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene: C-286-16 Emixtani. Ce reprezintă o hotarâre preliminară? La solicitarea instanţelor naţionale din statele membre, prin intermediul acestei proceduri, Curtea Europeană se pronunţă cu privire la modalitatea de interpretare a dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de…
-
Decizie privind informarea persoanelor despre transmiterea şi prelucrarea datelor sale personale
La 1 octombrie Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a adoptat o decizie potrivit căreia persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul transmiterii şi prelucrării între două autorităţi ale administraţiei publice a unui stat membru vor fi informate în prealabil. Decizia a fost luată după ce Curtea Europeană a fost sesizată de Curtea…
-
Indemnizaţii acordate pasagerilor în cazul anulării sau întârzierii unui zbor
La 17 septembrie 2015 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene adoptă o hotârâre în cauza C-257/14, Corina van der Lans impotriva Koninglijke Luchtvaart Maatschappij NV, act ce prevede că în cazul unei probleme tehnice, operatorii de transport aerian nu vor mai putea justifica un eventual refuz de a-i despagubi pe pasagerii care au suferit neplăceri…
-
Efectele etichetării greşite a unui produs alimentar
Potrivit unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) etichetarea unui produs alimentar nu trebuie să inducă consumatorul în eroare sugerând prezenţa unui ingredient pe care produsul nu îl conţine în realitate. Decizia a fost luată în baza situaţiei create in jurul societăţii germane – Teekanne, care comercializează o infuzie de fructe denumită…
-
Funcţia de judecător din partea României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, vacantă până la 23 februarie
Ministerul Justiţiei a anunţat că a început procedura de selecţie pentru desemnarea candidatului României pentru funcţia de judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), candidaturile putând fi depuse până în 23 februarie 2015. Potrivit articolului 253 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, judecătorii şi avocaţii generali ai CJUE sunt numiţi de comun acord…
-
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene sesizată referitor la timbrul de mediu
Curtea de Apel Constanţa a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene să se expună referitor la timbrul de mediu, problemă de drept ce constituie fondul cauzei într-un dosar recuzat. Curtea de Apel Constanţa s-a adresat cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea dreptului uniunii. Mai exact se adresează Curţii de…