-
Dreptul de a dispune înfiinţarea unităţilor de învăţământ de stat preuniversitare aparţine autorităţilor locale
Dreptul de a dispune cu privire la înfiinţarea, desfiinţarea, fuziunea sau divizarea unităţilor de învăţământ de stat, confesional şi particular, preuniversitare, aparţine autorităţilor administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare, a precizat Curtea Constituţională, după ce a admis sesizarea referitoare la proiectul de lege privind înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureş.…
-
Un proiect de lege prevede pensii speciale pentru aleşii locali
Mai mulţi parlamentari au depus pe 12 martie un nou proiect de modificare a Statutului aleșilor locali, astfel încât aceștia să beneficieze de pensii speciale, după modelul senatorilor și deputaților. O încercare similară a fost și în 2016, dar a fost stopată de Curtea Constituțională, sesizată de Guvernul tehnocrat de atunci. Unul dintre inițiatorii proiectului…
-
Termenul de soluţionare a cererii pentru emiterea ordinului de protecţie încalcă drepturile fundamentale?
În ultimul timp s-a vorbit foarte mult despre prevenirea şi commbaterea violenţei în familie, dorindu-se unele măsuri care să înăsprească sancţiunile. Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie prevede în art. 27 alin. 1) că cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă şi, în orice situaţie, soluţionarea acestora nu…
-
Decizie ICCJ. Ce natură juridică are încheierea de sesizare a Curții Constituționale?
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că încheierea de sesizare a Curții Constituționale are valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii – în întocmirea unui astfel de act procedural – nu doar competența, ci…
-
Durata măsurii preventive, motiv de sesizare CCR!
Durata măsurii preventive a arestului preventiv în cursul judecăţii în primă instanţă nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani. Aceste…
-
Legea dării în plată a fost subiectul unei noi excepţii de neconstituţionalitate!
După cum ştim Legea dării în plată a constituit şi constituie în continuare un izvor nesecat de sesizare a CCR cu excepţii de neconstituţionalitate. Recent. potrivit ştirilor juridice, Curtea Constituţională a soluţionat o nouă excepţie de necpnstituţionalitate. Cum s-a motivat excepţia de neconstituţionalitate? În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că legea amintită încalcă principiile previzibilităţii…