-
Se doreşte acordarea unor stimulente financiare agricultorilor!
Ministerul Agriculturii propune, printr-un proiect de hotărâre de guvern, acordarea unor stimulente financiare de 1.000 de euro pe hectar, timp de trei ani, pentru cultivatorii de usturoi. Măsura vine pe fondul producţiei în scădere, ceea ce face ca necesarul de consum să fie acoperit în mare parte din importuri. Anul trecut, am cumărat de peste…
-
Ministerul Turismului vrea să cumpere 24 de standuri de promovare turistică
Ministerul Turismului vrea să cumpere 24 de standuri de promovare turistică, pe care să le monteze în Parlament, în locul în care va fi organizat Summitul de la Sibiu şi în aeroporturi, în perioada preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, dar şi ulterior, la alte acţiuni de promovare derulate atât în ţară, cât şi în…
-
Guvernul va discuta despre un program de investiţii în domeniul culturii
Prim-ministrul a anunţat că membrii Guvernului urmează să discute despre un program multianual de investiţii în domeniul culturii, în baza căruia un miliard de euro vor fi alocaţi pentru punerea în valoare a unor monumente istorice, biblioteci, muzee, centre culturale, instituţii de spectacole sau concerte.
-
Persoanele încadrate în unităţile de cultură pot ocupa funcţii fără a avea studiile necesare!
Persoanele încadrate în unităţile de cultură, care au rezultate valoroase în activitatea artistică, pot ocupa în condiţiile legii, în mod cu totul excepţional, în baza regulamentului elaborat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi cu aprobarea nominală a ministrului culturii şi identităţii naţionale, funcţii de specialitate vacante, fără a avea studiile necesare postului. Cele menţionate…
-
Cultura are nevoie de susținere, finanțare și… legi clare. Nu de limitări, nu de constrângeri inutile!
Eminescu avea convingerea că, deși munca unui om poate fi plătită, caracterul și cultura sa nu-și pot găsi un corespondent în plan financiar. Sunt fără de preț… atunci când există! Totodată, creatorii, cei care fac posibilă existența unei culturi, sunt oameni ca toți oamenii, având aceleași nevoi esențiale, ierarhizate prin celebra piramidă a lui Maslow.
-
Noi reglementări pentru eficientizarea unor mecanisme administrative în domeniul culturii
În cadrul şedinţei din 31 august, Executivul a modificat şi completat, prin ordonanţă de urgenţă, două acte normative importante din domeniul culturii, în scopul eliminării unor blocaje instituţionale şi interpretări neunitare, uneori chiar contradictorii, la nivelul instituţiilor publice de cultură. Decizia a fost luată în regim de urgenţă deoarece persistenţa acestor blocaje poate afecta accesul…
-
Comisia Europeană a emis un aviz motivat pentru traficul de patrimoniu
România nu a comunicat Comisiei Europene transpunerea integrală în legislația națională a noii directive referitoare la obiectele culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al UE și are la dispoziție două luni pentru a notifica transpunerea completă a acestor norme. “România este unul dintre cele 8 state membre care a primit un aviz…
-
Vor fi înființate centre comunitare românești, în străinătate… Doar în unele state!
Milioane de români au părăsit țara, după 1989. De voie sau de nevoie! Neajunsurile și anomaliile vizibile din avion, ce apar cam adesea în eterna și fascinanta Românie, i-au făcut pe mulți să-și dorească să plece care-ncotro. Și destui au trecut de la dorințe la fapte!
-
Ministerul Culturii va finanţa proiectele pentru industriile şi comunităţiile creative
Ministerul Culturii va lansa în premieră, anul acesta, o linie de finanţare pentru industriile şi comunităţile creative. În acest sens, Ministerul Culturii se angajează să organizeze două sesiuni de selecţie pentru finanţarea nerambursabilă în conformitate cu noua direcţie strategică, în limita a 500.000 de lei fiecare, procedura de selecţie fiind desfăşurată prin Programul CultIN. Programul…