-
CSM a primit solicitarea de avizare a trei propuneri legislative!
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat joi că a primit de la Camera Deputaților o solicitare pentru avizarea, până pe 9 noiembrie, a trei propuneri legislative privind modificarea și completarea legilor Justiției, precizând că acestea vor fi transmise pentru consultare instanțelor și parchetelor. Potrivit comunicatului: “La data de 1 noiembrie a fost primită la…
-
Condițiile încetării detașării judecătorilor și procurorilor, motiv de sesizare al CCR
Statutul procurorilor și judecătorilor a stabilit care sunt condițiile cu privire la delegarea, detașarea și transferul acestora. Legea prevede că atunci când o judecătorie sau un tribunal nu poate funcționa normal din cauza absenței temporare a unor judecători, a existenței unor posturi vacante, președintele curții de apel, la propunerea președintelui instanței în cauză din circumscripția…
-
CSM va da un aviz consultativ pe proiectul Legilor Justiţiei!
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează să ia în discuție și să dea un aviz consultativ pe proiectul privind modificarea legilor Justiției. Potrivit ordinii de zi publicate pe pagina de internet a Consiliului, plenul va discuta „Nota Direcției legislație, documentare și contencios numărul 18335/2017 cu privire la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea…
-
CCR a amânat luarea unei decizii privind sesizarea în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituțională
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat pentru 3 octombrie, luarea unei decizii privind sesizarea formulată de președinții Senatului și Camerei Deputaților în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Ministerul Public. Potrivit sesizării, nu există niciun motiv pentru care ancheta parlamentară trebuie să înceteze atunci când este demarată o…
-
Acuzaţiile de lipsă de transparenţă în iniţiativa de modificare a legilor justiţiei, respinse!
Ministrul Justiției a respins, în Parlament, acuzațiile de lipsă de transparență în inițiativa de modificare a legilor Justiției, subliniind că aceste schimbări se impuneau, având în vedere că legislația datează din 2004, dar și o solicitare de actualizare în domeniu venită în 2015 din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
-
Proiectul de modificare a Legilor justiţiei se află pe masa CSM
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit că va da un aviz pe proiectul MJ de modificare a legilor justiției în ultima săptămână a lunii septembrie, după ce va consulta instanțele, parchetele, INM, Școala Națională de Grefieri, Inspecția Judiciară, precum și asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor. Potrivit unui comunicat al CSM transmis, a fost…
-
CSM solicită Preşedintelui să retrimită legea salarizării în Parlament!
Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea președintelui României în vederea retrimiterii legii salarizării în Parlament, pentru a fi analizate mai multe amendamente. CSM este de părere că ar trebui analizate amendamentele privind diferențele de salarizare dintre judecătorii de la judecătorii și cei de la tribunale, aceleași diferențe dintre procurorii de la parchetele de lângă…
-
Ce se modifică în organizarea concursului pentru numirea în funcţie a inspectorilor judiciari?
Inspecţia Judiciară este o structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii iar inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare sunt numiţi în funcţie în urma unui concurs organizat conform legii. Potrivit ştirilor juridice a intervenit o noutate legislativă în ceea ce priveşte desfăşurarea concursului de numire a inspectorilor judiciari. Iar în acest sens a…
-
S-a propus ca Ministrul Justiţiei să nu mai fie titularul exercitării acțiunii disciplinare!
Președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a declarat că în propunerile înaintate de instituție privind modificarea cadrului legislativ pentru sistemul de justiție se numără și cea ca ministrul Justiției ”să nu mai fie titularul exercitării acțiunii disciplinare”, iar această misiune să revină Inspecției judiciare. Aceasta a firmat: “În procesul de modificare legislativă, în propunerile pe…
-
Avocații care au cel puțin 18 ani vechime în profesie ar putea fi magistraţi doar în urma unui interviu!
O propunere din partea Consiliului Superior al Magistraturii face mare vâlvă în ultimele zile. Astfel, potrivit ştirilor juridice, acesta a propus ca avocații care au cel puțin 18 ani de vechime în profesie ar putea ajunge judecători sau procurori fără să mai treacă printr-un examen de admitere în magistratură, potrivit unei propuneri recente a Consiliului…