-
Vrem să facem o Constituţie foarte democratică şi foarte liberală
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a referit la modificările care vor fi aduse legii fundamentale şi a menţionat că acestea vor face din aceasta o Constituţie foarte democratică şi foarte liberală, la fel cum a fost, pentru epoca respectivă, cea din 1866. Preşedintele PNL speră că se va face o Constituţie dintre cele mai la zi,…
-
Modificarea statutului parlamentarilor
Curtea Constituțională a României a decis pe 27 februarie că modificările aduse statutului parlamentarilor sunt neconstituționale, referindu-se la termenul de 45 de zile în care aceștia pot contesta în instanță raportul ANI și la articolul referitor la conflictul de interese. Președintele Senatului, Crin Antonescu, a anunţat, luni, că atunci când va fi modificat statutul senatorilor și…