-
Armele speciale ale creditorului fără garanţii
Relaţia creditor-debitor este una sensibilă, dar care ar trebui să fie bazată pe încredere reciprocă şi probitate. Realitatea arată, însă, de multe ori, altfel, ambele părţi abătându-se, mai mult sau mai puţin, de la regulile jocului, sau încercând să le eludeze. Legea prevede măsuri de sancţionare ale acestor abateri, dar pune şi “arme” la îndemâna…
-
Noua modalitate de recuperare a creanțelor în NCPC
Pe fondul crizei financiare tot mai multe firme românești se confruntă cu o lipsă a lichidităților, iar consecința directă a acestui lucru o reprezintă blocarea activității firmei și existența unor întârzieri mari în recuperarea creanțelor proprii. Ce prevedea legislația anterioară intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă? În vechea reglementare, pentru recuperarea creanțelor…
-
NCPC permite sechestrarea maşinilor chiar şi în trafic
Începând cu 15 februarie şoferii datornici se pot aştepta oricând să fie traşi pe dreapta de către organele de poliţie rutieră care, în virtutea noilor reglementări ale procedurii civile, vor dispune primele măsuri cu privire la sechestrarea autovehicului. Aşa că fiţi cu ochii în patru, dragi şoferi care vă simţiţi vizaţi! În curând, poliţistul de…