Tag: copil

  • Cei care adoptă un copil vor beneficia de concediu de acomodare și indemnizație

    Cei care au dorit să adopte un copil s-au lovit de un sistem extrem de greoi în care autoritățile nu au făcut nimic să ușureze procesul de adopție. Greutățile cu care s-au confruntat cei care și-au dorit să adopte un copil, ne arată încă o dată radiografia unei Românii bazate pe birocrație, în care interesul…

  • Proiect: Alocaţia pentru copii s-ar putea majora

    Potrivit unei iniţiative legislative depuse de către deputaţii liberali la Senat, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii ar putea ajunge la 10, 20 sau 30% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată. Astfel, pentru copii minori între 2 şi 18 ani, valoarea propusă este de 10% din salariul minim sau 30% în cazul…

  • Modificările legii adopţiei, promulgate

    Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, la 8 aprilie, Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, precum şi a altor acte normative. Legea promulgată prevede concediu de un an şi indemnizaţie lunară de 1.700 de lei pentru persoanele ce adoptă copii mai mari de doi ani. “Persoana care adoptă…

  • Ar putea creşte indemnizația pentru mame

    Rectificarea bugetară carea va avea loc la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august, poate aduce majorări la indemnizația pentru mame. Ministrul de resort, Anca Dragu, a declarat că așteaptă ca președintele Klaus Iohannis să promulge legea. Reamintim că proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că…

  • Proiect: 1 iunie – zi liberă

    Conform unui proiect de lege depus la Senat de parlamentari de la toate partidele, data de 1 iunie ar putea fi declarată zi liberă. În expunerea de motive se precizează: ”În societatea actuală, timpul a devenit o resursă critică, atât la birou, cât şi acasă. 24 de ore par să nu mai fie suficiente, iar găsirea unui…

  • Consultaţii gratuite pentru femeile însărcinate

    Potrivit un proiect legislativ, femeile însărcinate ar putea beneficia de gratuitate pentru toate consultaţiile, investigaţiile şi tratamentele necesare evoluţiei normale a sarcinii. Astfel, iniţiatorul proiectului legislativ, medicul-deputat Tudor Ciuhodaru a declarat că asigurarea accesului la servicii medicale gratuite pentru mamă şi copil asigură un triplu beneficiu: va creşte numărul gravidelor ce se prezintă la medic, constituind o masură eficientă de prevenţie, va…

  • Plafonul maxim al indemnizaţiilor de creştere a copilului a fost eliminat

    În cadrul şedinţei din 30 martie, deputații au adoptat proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani. Potrivit inițiativei legislative, indemnizația lunară pentru creșterea copilului este de 85% din media veniturilor nete…

  • Împactul bugetar al eliminării plafonului pentru indemnizaţia de creştere a copilului

    Potrivit datelor Ministerului Muncii, impactul bugetar al eliminării plafonului pentru indemnizaţia de creştere a copilului va fi de aproximativ 210 milioane de lei în 2016 şi de 850 de milioane de lei în 2017. “Impactul financiar al aplicării proiectului prin care se va elimina plafonul de 3.400 de lei din legea indemnizaţiei pentru creşterea copilului va…

  • Eliminarea plafonului maxim la indemnizaţia de creştere a copilului

    Majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului pentru mame, eliminarea plafonul maxim de 3400 de lei şi înlocuirea cu 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni, a fost aprobat de Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor. În cazul în care legea va intra în vigoare, prin modificările aduse de comisie, indemnizaţia minimă…

  • Guvernul a aprobat suma pentru programul “Fiecare Copil în Grădiniţă”

    Printr-o Hotărâre, Guvernul a aprobat repartizarea pe judeţe a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea, pe anul 2016, a participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Asrfel, actul normativ prevede repartizarea tichetelor sociale pentru încurajarea copiilor să urmeze grădiniţa, suma totală a tichetelor sociale fiind de 55,5 milioane lei.…