Tag: cooperare

  • Cifra de şcolarizare – aprobată

    Cifra de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi superior de stat în anul şcolar/universitar 2013 – 2014 a fost aprobată de Guvern. Cifra aprobată în învăţământul preşcolar este de 665.000 de copii; în învăţământul primar – 925.000. În ceea ce priveşte învăţământul secundar, locurile au fost distribuite astfel: în învăţământul gimnazial – 850.000, în învăţământul liceal…

  • Reexaminarea Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern

    Preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului o cerere de reexaminare a Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene. În cererea de reexaminare se arată că în forma legii adoptată iniţial de Senat la 21 iunie 2012, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 784/2012 asupra sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Art.…

  • Legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern, reexaminată

    Legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene a fost modificată, luni, de către senatori. Astfel, prin reexaminarea acestui proiect, a fost eliminat textul iniţial propus de Guvern care stabilea că şeful delegaţiei României la reuniunile Consiliului European este preşedintele României sau prim-ministrul, fiind, în schimb, adoptat un amendament care stabileşte ca Guvernul să…

  • Declaraţia privind Parteneriatul Reînnoit dintre România şi Japonia

    Cu ocazia vizitei Ministrului de Externe, Titus Corlăţean, în Japonia, acesta împreună cu omologul său nipon, Fumio Kishida, au semnat «Declaraţia comună privind Parteneriatul Reînnoit dintre România şi Japonia». Potrivit MAE “declaraţia are în vedere adaptarea parteneriatului existent, semnat în 2002, la realităţile momentului, prin stabilirea unor noi teme şi proiecte de cooperare concretă în plan…