-
Contribuţii de asigurări sociale de sănătate pentru venituri din chirii
Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice, persoanele care realizează venituri din chirii ar putea plăti, de la 1 ianuarie 2014, contribuţii de asigurări sociale de sănătate indiferent dacă mai realizează sau nu şi alte venituri, baza de calcul pentru stabilirea contribuţiei fiind plafonată la de cinci ori câştigul salarial mediu brut. Nivelul…
-
Fondul pentru mediu – modificări
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, prin Administraţia Fondului de Mediu supune consultării publice a proiectului de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu. Schimbările preconizate au ca scop clarificarea aplicării juste şi echitabile a taxelor şi contribuţiilor la Fondul pentru mediu, precum şi corelarea prevederilor legale din…
-
Dispoziţii din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii – neconstituţionale
Potrivit unui comunicat al Curții Constituționale, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandra Cristina Pană în Dosarul nr. 74649/3/CA/2011 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în redactarea de la…