-
Proiect privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă
Ministerul Finanțelor a supus spre consultare proiectul Ordonanței privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Potrivit actului normativ, o propunere stabileşte posibilitatea încheierii contractelor RCA pe o perioadă cuprinsă între o lună și 12 luni, multiplu de o lună, în funcție de opțiunea asiguratului. De asemenea, a fost introdusă compensarea directă în cazul asigurărilor RCA. Astfel, persoana vătămată este…
-
Condiţii pentru plata dublului avansului achitat în baza promisiunii de vânzare-cumpărare
În condițiile de exigență ale art.1544 C.civ., intitulat Arvună confirmatorie, dacă, la momentul încheierii contractului, o parte dă celeilalte, cu titlu de arvună, o sumă de bani sau alte bunuri fungibile, în caz de executare arvuna trebuie imputată asupra prestației datorate sau, după caz, restituită dacă partea care a dat arvuna nu execută obligația fără…
-
Organizarea concursurilor pentru funcția de director general la institutele naționale de cercetare-dezvoltare
Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care procedura de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcției de director general la institutele naționale de cercetare-dezvoltare va asigura recunoașterea realizărilor profesional-științifice ale potențialilor candidați prin corelare cu condițiile de participare la concurs. Potrivit unui comunicat al Executivului, procedura de organizare a acestor concursuri va permite participarea în mod real la concurs…
-
Negocieri la Ministerul Sănătăţii pe tema gărzilor suplimentare
Membrii Federaţiei Sindicale Hipocrat au discutat cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii referitor la gărzile suplimentare din spitale, care începând cu 1 august ar trebui să fie realizate în baza unui contract. Astfel, în urma discuţiilor dintre sindicate şi reprezentanţii MS nu s-a ajuns la nicio concluzie, iar de la 1 august 2016, sistemul s-ar putea confrunta cu o criză acută de personal…
-
Prescripţia dreptului de a cere executarea silită
Prin Decizia civilă nr. 2640 din 27 iunie 2016, Tribunalul București, Secția a III-a civilă stabileşte că prescriptia dreptului de a cere executarea silită nu poate fi verificată în cadrul procedurii necontencioase a încuviinţării executării silite, ci poate constitui doar motiv de contestaţie la executare, la îndemâna părţii care prezintă interes în invocarea acestui motiv. Prin…
-
Stimulent financiar pentru cei care angajează elevi și studenți pe perioada vacanței
Angajatorii care încadrează în muncă elevi și studenți pe timpul vacanțelor vor beneficia de un stimulent financiar lunar din partea statului. Astfel, reglementările în vigoare prevăd că angajatorii pot să primească de la stat, în fiecare lună, un stimulent financiar în valoare de 50% din indicatorul social de referință în vigoare, acordat din bugetul asigurărilor de șomaj, pentru…
-
Legalitatea actelor adiționale propuse de CNAS pentru luna iulie
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) consideră nelegale actele adiționale propuse de CNAS a fi încheiate cu furnizorii de servicii medicale pentru luna iulie. Potrivit unui comunicat, medicii de familie susţin că prin adresa trimisă de CNAS cu nr. P4775/23.06.2016 sunt puși în situația de a încheia un…
-
În ce condiții se atribuie contractul sectorial?
Legea 99/2016 privind achizițiile sectoriale a intrat în vigoare pe 26 mai 2016 și, deși normele metodologice trebuiau să își facă apariția în 60 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, legiuitorul a urgentat elaborarea și publicarea acestora. În Monitorul Oficial 422 din 6 iunie 2016 au fost publicate Normele metodologice de aplicare…
-
Contractul de asigurare obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor – Proiect
Proiectul de Normă pentru modificare și completare a Normei nr. 7/2013 privind forma și clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, a fost lansat, în dezbatere publică, de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Modificările propuse se referă la următoarele aspecte: – reglementarea anumitor aspecte tehnice care intră în aria de competență a…
-
CNADNR a a avizat începerea lucrărilor pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii Ogra – Câmpia Turzii
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a avizat începerea lucrărilor pentru 3 contracte de proiectare şi execuţie a autostrăzii Ogra – Câmpia Turzii, parte a obiectivului de investiţii Autostrada Transilvania. După ce vor fi finisate aceste proiecte, în luna septembrie 2017, şoferii vor beneficia de circa 37 km de autostradă între Câmpia Turzii şi…