-
Recalcularea impozitului plătit de cei care reziliază contractele de chirie va fi posibilă
Într-un proiect de ordin al preşedintelui ANAF se arată că, persoanele care obţin venituri din chirii şi reziliază contractul dintre părţi în cursul anului fiscal 2015, în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, pot solicita Fiscului să recalculeze, începând cu 1 iunie, plăţile anticipate aferente impozitului datorat, cu acte justificative.…
-
Depunerea cererilor pentru solicitarea ajutorului de minimis
Cererile pentru solicitarea ajutorului de minimis, acordat exploatațiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică, pot fi depuse până la data de 5 iulie inclusiv de către agricultorii din sectorul ecologic, iar valoarea totală pe care o pot primi în baza acestui sprijin se ridică la cel mult 15.000 euro. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură…
-
Proiect: Modificarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 112/2007
Prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 112/2010, emis în temeiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă criteriile de performanţă în baza cărora contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen. Prin Legea nr. 91/2015 de modificare a legii nr. 95/2006 privind reforma în…
-
CCR a decis suspendarea contractului individual de muncă la plângerea penală a angajatorului împotriva salariatului
Curtea Constituţională a României a hotărât suspendarea contractului individual de muncă la plângerea penală a angajatorului împotriva salariatului, prevăzută în Codul muncii, declarând-o neconstituţională. Astfel, autoritatea emitentă a fost sesizată de o instanţă privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin.(1) lit.b) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, conform cărora “Contractul individual de muncă poate fi…
-
Mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică proiectul de Lege privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Proiectul prevede instituirea obligativităţii fiecărei autorităţi contractante de a întocmi, respectiv actualiza, formulare de integritate, pentru fiecare procedură de achiziţie publică derulată,…
-
Modificări privind Legea serviciului de alimentare cu apă
Senatul a adoptat o propunere legislativă pentru modificarea Legii serviciului de alimentare cu apă. Potrivit propunerii legislative, utilizatorii serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare din condominii ar putea încheia convenţii de facturare individuală, la nivelul imobilului, cu acceptul scris a 50 % plus unu a proprietarilor din respectivul imobil. Astfel, proiectul de lege modifică condiţiile de încheiere a…
-
Noi reguli privind achiziţiile publice
Reguli mai simple şi mai flexibile, care să încurajeze transparenţa, cheltuirea eficientă a fondurilor publice, care pun accentul pe calitate, pe inovaţie, pe politici sociale şi de mediu şi pe crearea unui cadru legislativ care să ofere IMM-urilor un acces real la procedurile de achiziţii publice sunt principalele priorităţi aduse de către Directivele 23, 24…
-
Măsura garanţiei de bună conduită împiedică contestarea licitaţiilor publice
Măsura garanţiei de bună conduită în cazul contestării de licitaţii publice a a fost introdusă la finalul lunii iunie prin Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2014, în contextul în care unicul lucru care explică de ce se mişcă foarte greu lucrările publice sunt aceste contestaţii ce trenează absorbţia fondurilor europene. Garanţia de bună conduită cerută de…
-
Noi măsuri privind furnizarea gazelor naturale la clienţii noncasnici
În Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul ANRE nr. 107/2014 pentru stabilirea unor măsuri privind furnizarea gazelor naturale la clienţii noncasnici în perspectiva eliminării preţurilor finale reglementate. Ordinul stabileşte unele măsuri cu privire la furnizarea gazelor naturale la clienţii noncasnici în perspectiva eliminării preţurilor finale reglementate pentru această categorie de clienţi finali. Ordinul se aplică în relaţia dintre…