-
Contractul de finanțare pentru decontarea cheltuielilor cu asistența acordată refugiaților din Ucraina, semnat între MIPE și MAI!
Contractul de finanțare pentru decontarea sumei de 100 milioane de euro pentru sprijinul oferit de statul român cetățenilor proveniți din Ucraina a fost semnat de reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și cei ai Ministerului Afacerilor Interne, ca beneficiar al finanțării europene puse la dispoziție prin Programul Operațional Capital Uman.
-
Contractul de finanţare dintre România şi BEI, aprobat!
A fost aprobat Contractul de finanţare dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi Banca Europeană de Investiţii privind Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acţiune climatică şi alte domenii de interes, finanţat din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, semnat la Bucureşti la 31 martie 2022.
-
Ministerul Finanțelor a primit de la BEI 368 de milioane de euro pentru construirea Spitalului Regional de la Craiova
Ministrul Finanțelor și vicepreședintele Băncii Europene de Investiții au discutat luni, 16 mai a.c., la sediul instituției, despre modalitățile de a operaționaliza cât mai rapid și eficient contractul de finanțare a noului Spital Regional de la Craiova, în valoare de 368 de milioane de euro. Împrumutul este al treilea din seria finanțărilor acordate de BEI…
-
Contractele de finanţare privind înregistrarea sistematică a imobilelor se încheie pentru o perioadă de cel mult 20 de luni
Ordinul nr. 357/2022 prevede modificarea şi completarea Procedurii şi a modalităţii de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuţie a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ – teritoriale, aprobată prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 819/2016.
-
Guvernul a aprobat un memorandum propus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
Guvernul a aprobat un memorandum propus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene privind măsuri de flexibilizare a procesului de aprobare a proiectelor majore din domeniul de apă și apă uzată.