Tag: consumatori

  • Comisia Europeană a lansat un pachet legislativ intitulat „Noi avantaje pentru consumatori”

    Comisia Europeană a lansat în dezbatere publică un pachet legislativ intitulat „Noi avantaje pentru consumatori”, care prevede între altele că „UE interzice practicile de comercializare a produselor cu dublu standard de calitate care induc în eroare consumatorii”. Pachetul de propuneri „Noi avantaje pentru consumatori”, propus de Comisia Europeană, „este menit să garanteze faptul că toţi…

  • Dobânda anuală efectivă va fi plafonată!

    Senatul a aprobat proiectul de lege prin care dobânda anuală efectivă (DAE) este limitată la de 2,5 ori dobânda legală (2,25% în prezent) în cazul creditelor ipotecare și la 18% în cazul creditelor de consum. Potrivit textelor adoptate, “în raporturile juridice dintre consumatori şi profesionişti, inclusiv comercianţi, dobânzile penalizatoare pot produce dobânzi doar în baza…

  • A fost îndeplinită şi ultima condiţie pentru eliminarea taxelor de roaming!

    Ultima cerință pentru eliminarea taxelor de roaming începând cu data de 15 iunie a fost îndeplinită marți, odată cu adoptarea de către Consiliul European a actului juridic care limitează cât de mult pot percepe reciproc operatorii pentru a permite serviciile de roaming în întreaga Europă. Statele membre au aprobat acordul care permite consumatorilor să telefoneze,…

  • Legea creditelor de consum se modifică din nou

    Legea creditelor de consum va fi modificată din nou în cursul anului viitor, a declarat Paul Anghel, șeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). “Avem implementată legea creditelor de consum, dar aceasta se va modifica printr-o lege pe parcursul anului viitor. Încercăm să acoperim golurile lăsate de Ordonanţa numărul 52“. Legea creditelor de consum a…

  • Noi reguli aplicabile contractelor de credit! Majorarea comisioanelor, interzisă! Fără taxe la rambursarea anticipată!

    Contractele de credit se vor supune noutăţilor legislative care au fost adoptate de Guvern. Ordonanţa de urgenţă care reglementează noile prevederi nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial însă datorită importanţei acesteia ne propunem să analizăm impactul pe care îl va avea asupra contractelor de credit.

  • Proiect de modificare a Legii energiei electrice și gazelor naturale

    Ministerul Energiei a elaborat un proiect de modificare a Legii energiei electrice și gazelor naturale 123/2012 prin care “consumatorii protejați” de gaze vor fi alimentați cu prioritate în cazul unei situații de urgență. Potrivit proiectului, consumatori protejați  sunt cei care se află în următoarele situații: – consumatorii casnici racordați la o rețea de distribuție a gazelor naturale; – autoritățile…

  • Legea energiei termice ar trebui adoptată până la 30 iunie

    Președintele Comisiei de industrii și servicii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, a declarat că Legea energiei termice ar trebui adoptată până la 30 iunie cel târziu. “Ne-am propus să avem o lege a energiei termice până la 30 iunie, întrucât, din a doua sesiune parlamentară, va mai rămâne de lucru doar perioada 15 septembrie —…

  • Ordonanţa privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi

    Ordonanţa Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 654 din data de 28 august 2015. Astfel, actul normativ creează cadrul legal, astfel încât reclamaţiile împotriva comercianţilor să poată fi prezentate voluntar de către consumatori entităţilor care aplică proceduri de soluţionare alternativă a…

  • Furnizorii de gaze naturale şi energie electrică – datori să ne informeze corect, complet şi precis

    Îţi mai aminteşti, stimate cititor, cam în ce chip decurgea comunicarea dintre slujbaşii de la ghişee şi cetăţenii veniţi să solicite ceva informaţii, pe vremea când statul ţinea pâinea şi cuţitul cam în orice domeniu? Angajatul de la ghişeu te întâmpina ursuz sau nervos, cu dispreţ sau cu indolenţă, condimentate câteodată şi cu o crasă… incompetenţă.…

  • Modificări privind unele măsuri de informare a consumatorilor

    Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 594/2014 privind modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) nr. 72/2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 937 din 22 decembrie 2014. Potrivit actului normativ, pentru corecta informare a consumatorilor şi pentru a le da…