Tag: Constituţie

  • Proiectul de revizuire a Constituţiei cu Comisia de la Veneţia – în 4 şi 5 iulie

    Preşedintele Senatului, Crin Antonescu a declarat că consultarea cu delegaţia Comisiei de la Veneţia pe proiectul de revizuire a Constituţiei va avea loc pe 4 şi 5 iulie. “Proiectul de revizuire a Constituţiei a fost finalizat în Comisia mixtă, el a fost înaintat cu semnăturile senatorilor susţinători pe parcusul normal al unei iniţiative legislative către…

  • Joaca de-a baba oarba cu insulta și calomnia

    „Dacă libertatea cuvântului chiar înseamnă ceva, ea este dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă.” (George Orwell). Studentă fiind am învățat la materia dreptului penal că insulta și calomnia sunt infracțiuni pe care legea română le pedepsește. Anii au trecut și în iulie 2006 cele două infracțiuni au fost abrogate,…

  • Biserica Greco-Catolică vrea modificări în Constituţie

    Biserica Greco-Catolică cere să fie menţionată în Constituţie la articolul privind rolul Bisericii Ortodoxe şi al Casei Regale “în constituirea şi modernizarea statului român”, solicitând totodată ca libertatea religioasă să fie definită “urmând exemplul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului”. Cele două amendamente sunt menţionate într-o scrisoare trimisă miercuri de liderul Bisericii Greco-Catolice, cardinalul Lucian Muresan,…

  • Proiectul de revizuire a Constituţiei va fi tradus în limba engleză

    Proiectul de revizuire a Constituţiei va fi tradus în limba engleză şi transmis forurilor europene care sunt interesate de modificarea legii fundamentale din România, printre care Comisia de la Veneţia sau Comisia Europeană. Senatorul PNL Tudor Chiuariu a declarat că proiectul de revizuire a Constituţiei, finalizat în comisia parlamentară, va fi tradus în limba engleză…

  • Se va sesiza BP pe proiectul de revizuire a Constituţiei

    Senatorul Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, a anunţat că după votul final asupra proiectului de  revizuire, vor fi sesizate Birourile Permanente ale celor două Camere pentru continuarea procedurii, va fi trimisă adresă către Consiliul Legislativ, iar săptămâna viitoare, probabil, proiectul va fi transmis Curţii Constituţionale. “Am reuşit să finalizăm textul pe care…

  • Noua Constituţie: Prevederi privind moneda naţională şi Banca Centrală

    Comisia pentru revizuirea Constituţiei a aprobat completarea Legii fundamentale cu un nou articol care vine să stipulează noi prevederi cu privire la moneda naţională şi Banca Centrală. Articolul 137 indice 1 a fost înaintat de către Forumul Constituţional, prin acesta precizându-se faptul că Banca Centrală are dreptul să emită însemne monetare pe teritoriul României. ”Banca…

  • Constituţia va avea o prevedere de interzicere a traseismului politic

    Constituţia va avea o prevedere cu privire la interzicerea traseismului politic, a afirmat, la Târgovişte, senatorul PSD Ioan Chelaru, vicepreşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei. ”Chestiunea se va pune este cum îmbinăm mandatul reprezentativ al parlamentarului cu posibilitatea ca acesta să îşi piardă mandatul. Au fost propuse câteva soluţii: precizarea simplă în Constituţie ca cel care…

  • În procesul penal este garantat principiul egalităţii procesuale

    Deputaţii şi senatorii din Comisia pentru revizuirea Constituţiei au adoptat un alineat nou la articolul 24 “Dreptul la apărare”. Alineatul prevede: “În procesul penal este garantat principiul egalităţii procesuale. Funcţia apărării se exercită în condiţii egale cu funcţia acuzării”.

  • Alegerea Consiliului Regional şi a preşedintelui CR

    În cadrul şedinţei de marţi a Comisiei de revizuire a Constituţiei au fost adoptate  o serie de amendamente propuse de deputatul PNL Dan Motreanu prin care sunt introduse în Legea fundamentală prevederile privind activitatea Consiliului Regional şi a preşedintelui CR, precum şi alegerea acestora prin vot. Astfel, articolul 122 din Legea fundamentală este completat cu precizarea “Consiliul…

  • Noua Constituţie: Sunt interzise relele tratamente aplicate animalelor

    Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat cu unanimitate de voturi, un amendament care interzice aplicarea de rele tratamente animalelor, aceste comportamente fiind definite potrivit legii. Discuţiile au pornit de la un amendament propus de Forumul constituţional care prevedea: “Recunoscând animalele ca fiinţe simţitoare şi sensibile, care percep suferinţă fizică şi psihică, sunt interzise relele…