Tag: Constituţie

  • Încheierea definitivă a judecătorului de cameră preliminară vs. principiile constituţionale

    Necesitatea institutiei camerei preliminare a plecat de la faptul că în reglementarea anterioara a Codului de procedură penală există posibilitatea ca după sesizarea instanţei, deci în faza de judecată, să se invoce argumente juridice în temeiul cărora dosarul să se restituie la parchet. Unele dinrte cele mai invocate motive se refereau la legalitatea administrării probelor,…

  • Condițiile încetării detașării judecătorilor și procurorilor, motiv de sesizare al CCR

    Statutul procurorilor și judecătorilor a stabilit care sunt condițiile cu privire la delegarea, detașarea și transferul acestora. Legea prevede că atunci când o judecătorie sau un tribunal nu poate funcționa normal din cauza absenței temporare a unor judecători, a existenței unor posturi vacante, președintele curții de apel, la propunerea președintelui instanței în cauză din circumscripția…

  • CCR a constatat neconstituţionalitatea unei dispoziţii din Legea pentru exercitarea profesiei de avocat!

    Sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” din cuprinsul legii privind exercitarea profesiei de avocat contravine dispozițiilor constituționale, redactarea acesteia fiind lipsită de claritate și precizie, se arată în motivarea deciziei Curții Constituționale a României (CCR) de admitere a excepției. În motivare se arată că: “Curtea constată că sintagma „de natură să aducă atingere…

  • Textul moţiunii de cenzură a fost publicat în Monitorul Oficial

    Textul moţiunii de cenzură a fost publicat, ieri după-amiază, în Monitorul Oficial, moment din care actualul cabinet are atribuţii limitate până la învestirea unui nou guvern. Textul moţiunii de cenzură “România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor”, adoptată ieri de către Parlament, a fost trimis la Monitorul Oficial, sub semnătura preşedinţilor Camerei…

  • Încheierile definitive pot face obiectul revizuirii?

    Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. Însă cazuri de revizuire sunt strict şi limitativ prevăzute de lege. Revizuirea nu de puţine ori a constituit subiectul unei excepţii de neconstituţionalitate iar recent această cale de atac a intrat din nou în atenţia…

  • A fost adoptată inițiativa cetățenească pentru revizuirea Constituției cu privire la redefinirea familiei

    Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, cu 232 de voturi „pentru”, 22 – „împotrivă” și 13 abțineri, inițiativa cetățenească pentru revizuirea Constituției cu privire la redefinirea familiei. Această inițiativă cetățenească pentru revizuirea Constituției prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consfințită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și…

  • Procedura de revizuire a Constituţiei a fost modificată!

    Procedura de revizuire a Constituţiei este una care se pare că nu a fost pe placul guvernaţilor astfel, ca o noutate legislativă, această procedură a fost modificată recent. Modificarea procedurii s-a realizat prin Hotărârea nr. 37/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 283/2017, în concluzie…

  • Se va specifica expres în Constituţie că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie?

    Proiectul revizuirii Constituţiei a ajuns la Camera Deputaţilor şi a fost deja analizat. Plenul Camerei Deputaților a adoptat pe articole propunerea legislativă de revizuire a Constituției care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie. În varianta actuală, Constituția spune că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între…

  • Este constituţională reglementarea statutului magistraţilor prin regulament emis de CSM?

    Judecătorii şi procurorii se bucură de mai multe drepturi şi libertăţi. Conform Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor se prevăd mai multe drepturi şi libertăţi de care beneficiază. Stabilirea drepturilor judecătorilor şi procurorilor se face ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea şi complexitatea funcţiei de judecător şi…

  • România are nevoie de o reformă profundă a clasei politice

    La şedinţa festivă a Curţii Constituţionale prilejuită de împlinirea a150 de ani de la adoptarea Constituţiei din 1866 şi a 25 de ani de la adoptarea Constituţiei din 1991, premierul Dacian Cioloş a declarat că România are nevoie de o reformă profundă a statului şi de o reîmprospătare profundă a clasei politice, de dezbateri profunde,…