Tag: competente

  • Revalorizarea instruirii anterioare pentru asistentele medicale. Sprijin pentru emigrare?

    Europa Occidentală, cu salariile sale generoase, constituie o atracţie irezistibilă pentru cadrele medicale şcolite în România. Se caută medici cu experienţă iar în ceea ce le priveşte pe asistentele medicale, se cere un nivel de instruire compatibil cu cerinţele legislaţiei comunitare. Pentru a le fi recunoscută calificarea profesională, în vederea angajării imediate în unităţile sanitare…

  • Evaluările Naţionale din 2015. Când vor avea loc şi cum se vor realiza?

    În ultimii 15 ani, şcoala românescă a trecut prin mari transformări, unele criticabile, altele numai bune de lăudat. Nu ştim ce le va oferi viitorul şcolarilor, dar un lucru este cert: astăzi, elevii sunt examinaţi şi evaluaţi după modele destul de diferite de cele cărora a trebuit să le facem faţă noi, cei din “generaţia…

  • Participarea României la Programul internațional din domeniul educației

    Ministerul Educaţiei Naţionale propune spre dezbatere un proiect de hotărâre privind participarea României la Programul internațional din domeniul educației, dezvoltat de OECD – PISA 2015. PISA (Programme for International Student Assessment Programme) este un studiu comparativ internaţional iniţiat de către OECD cu scopul de a măsura achiziţia competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, aflaţi…

  • Am inventat mașina timpului. Ce facem cu brevetul?

    Înainte de orice, vom călători în timp în 2014, apoi ne întoarcem ca să brevetăm primul avion din metal, funcțional, construit pe această planetă de Aurel Vlaicu! și abia după aceea începem să ne punem probleme despre linii temporale multiple și paradoxuri. De ce în 2014 spuneți? Atunci celebrăm intrarea în vigoare a Regulamentelor (subliniem…