-
Achiziţie publică sub 30.000 de euro? Nu se mai licitează!
Pomii se cunosc după roade. Parlamentarii după fapte! Şi le putem cântări omenia după legile votate. Nu se ştie cum fac ei, cum dreg, de reuşesc la fiecare nouă modificare de lege să mai tragă puţin jar pe dulcea turtă personală şi pe turta colectivă a clicii de partid, în vreme ce bietul român mănâncă…
-
Parlamentarii avocaţi nu trebuie să pledeze în cauze împotriva statului
Potrivit unei scrisori a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), parlamentarii care exercită şi profesia de avocat nu trebuie să pledeze în cauze civile sau comerciale împotriva statului. În scrisoarea Agenţiei Naţionale de Integritate, se precizează că propunerea legislativă, respectiv acordarea posibilităţii unei persoane care ocupă o funcţie publică să reprezinte anumite categorii de persoane împotriva statului român,…