-
Renunţarea la regulile de guvernanţă a companiilor de stat slăbeşte statul de drept
Renunţarea la regulile de guvernanţă a companiilor de stat, măsură adoptată de Parlament, adânceşte sentimentul de neîncredere, slăbeşte statul de drept şi va face imposibilă aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), obiectiv asumat în capitolul de politică externă al programului de guvernare, consideră Consiliul Investitorilor Străini (FIC). Companiile membre ale FIC…
-
Companiile de stat se vor supune unor noi reglementări în perioada insolvenţei
Senatorii au aprobat, un proiect de lege inițiat pentru ca societăți de stat, precum Remin Baia Mare, Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare sau chiar Oltchim, să beneficieze în insolvență de posibilitatea de scăpa de datoriile bugetare prin conversia creanțelor în acțiuni. Cele trei companii menționate se află în perioada de observație, urmând să fie întocmite și…
-
Adoptarea criteriilor privind selecţia managerilor şi administrarea companiilor de stat
Criteriile privind selecţia managerilor şi administrarea companiilor de stat au fost adoptate de deputaţi prin OUG 109/2011. De asemenea administratorii revocaţi pentru slabe performanţe li se va interzice deptul de a mai candida în CA, timp de 5 ani. În modificarea proiectului de lege pentru aprobarea OUG 109/2011, aleşii au ţiut cont şi de propunerile făcute de Guvern,…
-
Reducerea arieratelor pentru companiile de stat
În cadrul unei conferinţe de presă, premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, au declarat că la şedinţa Guvernului din 19 februarie va fi aprobat un program de reducere a arieratelor companiilor de stat cu 2 miliarde lei, inclusiv cu intrarea în insolvenţă şi lichidare a firmelor mici cu datorii istorice. Răspunzând…
-
Moţiunea PDL privind companiile de stat, respinsă de plen
Miercuri în plenul Camerei Deputaţilor a fost respinsă moţiunea simplă “Companiile de stat sub guvernarea USL: management privat sau cumetrie de partid?”, depusă de 52 de deputaţi ai Partidului Democrat Liberal. Împotriva moţiunii s-au înregistrat 225 de voturi, 31 de voturi au fost pentru şi 41 abţineri. Astfel semnatarii moţiunii au propus prezentarea de urgenţă de către viceprim-ministrul…