-
Comisia specială care se va ocupa de modificarea legilor securităţii naţionale s-a întrunit în prima şedinţă
Comisia specială care se va ocupa de modificarea legilor securităţii naţionale s-a întrunit în prima şedinţă, pentru a fi aleşi preşedintele, vicepreşedinţii şi pentru a fi stabilit regulamentul de funcţionare. Comisia care va modifica legile securităţii naţionale are următoarele obiective: analizarea cadrului normativ actual, elaborarea propunerilor de modificare, corelare şi sistematizare a textelor legislative care…
-
Comisia specială pentru legile Justiţiei a Parlamentului îşi reia activitatea
Comisia specială pentru legile Justiţiei a Parlamentului îşi reia activitatea şi urmează să înceapă dezbaterile pe modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, după ce aceste proiecte au fost contestate la Curtea Constituţională.
-
Propunere privind înființarea unei comisii speciale pentru evaluarea democrației
Memorandumul care prevede înființarea unei comisii speciale pentru evaluarea democrației și a statului de drept din România a fost transmis Biroului Permanent de către Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului. ”Cred că în actuala conjunctură politică, ținând seama și de evoluțiile, unele democratice, altele nedemocratice, din ultimii ani ai României, pe lângă Mecanismul de Cooperare și Verificare agreat cu…
-
Biserica Ortodoxă Română trecută înaintea Casei Regale
Parlamentarii Comisiei de revizuire a Constituţiei au modificat un amendament care stabileşte instituţiile care au avut un rol în modernizarea statului român. Astfel, parlamentarii din comisia specială au fost de acord ca Biserica Ortodoxă Română să fie trecută înaintea Casei Regale la acest articol. Conform amendamentului adoptat de parlamentarii jurişti, România recunoaşte rolul istoric, în…