Tag: Comisie europeană

  • Comisia Europeană a prezentat recomandări pentru încurajarea lupţii împotriva discriminării

    Comisia Europeană a prezentat o serie de recomandări prin care statele membre sunt încurajate să se asigure că organismele naționale de promovare a egalității protejează eficient cetățenii și luptă împotriva discriminării, Prim-vicepreședintele a declarat: „Egalitatea este una dintre valorile fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană, dar ea nu este un fapt împlinit. Avem nevoie…

  • Comisia Europeană urmărește îndeaproape reformele judiciare din România

    Comisia Europeană urmărește îndeaproape reformele judiciare și codurile penale din România, a declarat un purtător de cuvânt al CE, după ce luni Camera Deputaților, ca for decizional, a adoptat o serie de modificări la Codul de procedură penală. „Urmărim îndeaproape reformele judiciare și codurile penale din România. Luăm act de adoptarea modificărilor Codului de procedură…

  • Consiliul Fiscal a publicat Raportul pentru anul 2017

    Consiliul Fiscal a publicat Raportul pentru anul 2017. Potrivit raportului, în contextul menținerii parametrilor actuali ai politicii fiscal-bugetare, balanța riscurilor pentru anul 2018 apare drept semnificativ înclinată în sensul depășirii țintei de 3% pentru deficitul bugetar, necesitând adoptarea unor măsuri corective de natura veniturilor ori a cheltuielilor, în vederea evitării intrării în procedura de deficit…

  • Comisia Europeană atrage atenţia asupra Codului Administrativ!

    Propunerile Codului Administrativ făcute în parlamentul de la Bucureşti nu sunt în conformitate cu angajamentele agreate anterior de guvernul României şi, în cazul în care condiţiile convenite nu sunt îndeplinite, acest lucru constituie motiv de suspendare a plăţilor către priorităţile programelor afectate, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene. ”Comisia Europeană are obligaţia de…

  • România va primi aviz din partea Comisiei Europene

    Comisia Europeană a decis să trimită României şi altor patru state membre – Cipru, Grecia, Irlanda şi Luxemburg – avize motivate pentru faptul că nu au comunicat transpunerea noilor măsuri privind schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal în ceea ce priveşte accesul autorităţilor fiscale ale statelor membre la informaţii privind combaterea spălării banilor.…

  • Sistemul de TVA în UE se va modifica!

    TVA pentru comerțul intracomunitar cu bunuri se va plăti efectiv începând cu 1 iulie 2022. Pe lângă combaterea fraudei de TVA și simplificarea obligațiilor administrare, schimbarea regimului de TVA va aduce pe picior de egalitate achizițiile locale cu cele intra-unionale. În acest moment, din perspectiva numerarului, este mai avantajos să achiziționezi marfă din UE decât…

  • Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României au scăzut!

    Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au scăzut cu 1,24%, la 33,123 miliarde de euro, în mai comparativ cu nivelul de la finalul lunii aprilie, se arată într-un comunicat al instituţiei. În mai au avut loc intrări de 2,184 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit,…

  • Comisia Europeană propune crearea unui Program de sprijin pentru stabilizarea investiţiilor

    Comisia Europeană (CE) propune crearea unui Program de sprijin pentru reforme şi a unei Funcţii de stabilizare a investiţiilor, se arată într-un comunicat al forului comunitar. Ambele propuneri fac parte dintr-o agendă mai cuprinzătoare care urmăreşte aprofundarea uniunii economice şi monetare a Europei şi utilizarea bugetului UE pentru a consolida performanţele şi rezilienţa economiilor noastre…

  • Comisia Europeană propune restricţionarea accesului la finanţare pentru statelor care afectează statul de drept

    Comisia Europeană propune un nou mecanism care să protejeze bugetul Uniunii Europene. Practic, cu ajutorul noilor instrumente propuse, Uniunea va putea să suspende, să reducă, sau să restricţioneze accesul la finanţări pentru statele care afectează statul de drept. Preşedintele Comisiei Europene a afirmat: „Respectarea statului de drept reprezintă o condiţie prealabilă esenţială pentru buna gestiune…

  • Statele membre UE vor fi obligate să permită înființarea firmelor online

    Este o măsură pe care Comisia Europeană o impune pentru a reduce birocrația și orele pierdute la ghișeu. În prezent, în ţara noastră, durează trei zile ca să deschizi o societate. În Estonia, în schimb, unde procedura este informatizată, oamenii de afaceri au de așteptat doar 15 minute. În România, termenul legal de înființare a…