-
Înregistrarea efectuată pentru comercializarea combustibililor, alcoolului, tutunului – modificări procedurale
Tot mai des întâlnite sunt acele situații în care, la scurtă vreme de la publicarea unei reglementări în „Monitorul Oficial”, survine necesitatea modificării sale. Când vine vorba despre o reglementare fiscală, sunt maxime șansele de-a se petrece acest fenomen. Legislația fiscală nu doar că se dezvoltă precum Făt-Frumos, care creștea într-un an cât alții-n trei,…
-
51% produse alimentare „românești”, în marile magazine. O măsură benefică? Sau una discutabilă?
Tot poporul a auzit de ”legea care le cere hipermarketurilor ca 51% dintre produse să fie autohtone”. Pare a fi o idee susținută de bune intenții, în condițiile în care alimentația românului a constat, multă vreme, în produse de import în proporție de 80%, deși ogoarele noastre ar putea produce lejer hrană pentru 80 de milioane…
-
Camera Deputaților a aprobat proiectul privind comercializarea produselor alimentare
Cu 293 de voturi “pentru”, Camera Deputaților a aprobat proiectul de lege privind comercializarea produselor alimentare. Potrivit proiectului de lege, magazinele mari vor fi obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare pe lanțul scurt, iar supermarketurile vor funcționa în continuare și în week-end. În dezbaterile de la comisie, președintele Comisiei pentru agricultură, Nini Săpunaru a precizat că sunt prevăzute amenzi…
-
Obligarea supermarketurilor de a comercializa produse românești ar putea genera probleme de aprovizionare
Daniela Bădilă, director general în cadrul Consiliului Concurenței, a declarat că proiectul de lege care obligă ca supermarketurile să comercializeze produse românești în proporție de 50% ar putea genera probleme legate de aprovizionare. În urma analizei proiectului de lege au apărut o serie de întrebări, cum ar fi care vor fi autoritățile care vor verifica dacă acești comercianți își vor…
-
Aprobarea unui memorandum privind susţinerea a 4 scheme de ajutor de minimis
Guvernul României a aprobat un memorandum cu privire la sprijinirea a 4 scheme de ajutor de minimis pentru programele de încurajare și de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, primele dintre cele 10 programe naționale adresate antreprenorilor în anul curent. Astfel, cele 4 scheme de minimis sunt concepute ca programe multianuale până în 2020 cu finanțare de…
-
Laptele e un aliment frecvent falsificat. Așa că autoritățile au luat măsuri… privind etichetarea!
Procurarea unui litru de lapte pare să fie treaba cea mai ușor de îndeplinit. Te deplasezi la cel mai apropiat magazin alimentar și ai de ales dintre patru sortimente și cinci mărci, pe puțin. Chiar dacă varietățile pe care le ai la dispoziție sunt mai numeroase, nu-ți va fi greu să alegi, în funcție de etichetă,…
-
Stabilirea condițiilor armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții – Proiect
Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1236/2012 privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a…
-
Acţiuni specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale, demarate de ANSVSA
Autoritatea Națională Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a dispus demararea acţiunilor specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale, intensificarea controalelor oficiale şi a măsurilor care trebuie aplicate pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. Controalele urmăresc respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare,…
-
Pot fi realizate activităţile de vânzare a mărfurilor nealimentare în zi de sărbătoare legală?
Pentru unii angajatori, zilele de sărbătoare legală aduc în prim plan o problemă al cărei răspuns, în pofida aparenţelor, nu este întotdeauna uşor de obţinut: în ce condiţii se poate lucra, fără a încălca Codul muncii şi fără a căpăta vreo sancţiune? Recent, în atenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a ajuns o chestiune…