-
PICCJ a încheiat un protocol de cooperare cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a încheiat un protocol de cooperare cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) privind punerea la dispoziţie a informaţiilor necesare pentru rezolvarea unor cauze. Documentul a fost semnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr,…
-
Dispozițiile privind comunicarea, prin scrisoare recomandată, a adeverințelor și notelor emise de Colegiul CNSAS, declarate neconstituționale
Pentru cei care au trăit anii dinainte de revoluția din 1989 probabil că vorbele lui Valeriu Butulescu „m-am născut sub o stea norocoasă, dar comunistă”, sunt adevărate. Au curs șuvoaie de cerneală și s-au consumat tone de hârtie scriind despre accesul la propriul dosar întocmit de Securitate, despre cei care au fost declarați a fi…
-
Forţa Civică solicită retragerea proiectului Legii CNSAS
Vicepreşedintele Forţei Civice, Teodor Mărieş, a menţionat că solicită USL să retragă proiectul de lege iniţiat de PSD care modifică Legea CNSAS, eliminându-i din categoria colaboratorilor Securităţii pe cei care au dat informaţii, dar n-au lezat drepturile şi libertăţile omului. În cadrul unei conferinţe de presă vicepreşedintele Forţei Civice a menţionat că acest proiect nu face bine…