Tag: CEDO

  • Libertatea de exprimare a avocatului în opinia CEDO!

    Nu demult Marea Cameră de la CEDO a luat o hotărâre istorică referitoare la libertatea de exprimare în presă a avocatului pentru apărarea clientului său. Aceasta recunoaște poziția specială a avocatului în înfăptuirea Justiției, precum și dreptul său de a contribui la dezbaterile de interes public prin intermediul presei. Printre cele adoptate se numără și aspectul…

  • Încă o condamnare a României la CEDO! Cine va plăti? Noi!

    Condamnările României la CEDO arată radiografia unui sistem în care dreptatea pare a fi un lux de care beneficiază doar unii. Trist este că noi toți plătim aceste facturi de la CEDO pentru greșeli comise de alte persoane în cursul efectuării unor anchete sau pe parcursul derulării proceselor. De data aceasta o anchetă a parchetului…

  • Cauza Bălteanu versus România. Orice persoană are dreptul de a-i fi respectată viața privată!

    După cum nimeni nu se naște învățat, nici legea, la zămislire, nu-i perfectă. Este minunat că putem învăța oricând ceva nou, inclusiv din greșeli, și minunat este că legea-i perfectibilă. Mai puțin minunat e când vine clipa suportării consecințelor, pentru erorile omenești și imperfecțiunile legislative.

  • Turcia suspendă aplicarea CEDO

    La 21 iulie, Turcia a decis suspendarea aplicării prevederilor Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, în cadrul măsurilor care decurg din proclamarea stării de urgenţă. “Turcia va suspenda temporar implementarea obligaţiilor care decurg din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, în conformitate cu decretarea stării de urgenţă; drepturile şi libertăţile fundamentale nu vor fi afectate în această…

  • Cauza Drăgan contra României. Ce s-a cerut și ce s-a obținut, la CEDO?

    Atunci când sunt iscodiți cu privire la viața carcerală, unii foști deținuți evită cu dibăcie detaliile care i-ar putea pune într-o lumină neplăcută sau chiar refuză subiectul. Alții sunt dispuși să povestească totul cu lux de amănunte. De remarcat este că nu puține dintre poveștile despre detenție se încadrează, lejer, la categoria horror. O primă…

  • Justiţia din România a primit din nou o bilă neagră din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului

    Tot mai multe cereri se primesc de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea cetăţenilor români care au fost parte într-un proces. Românii se plâng din ce in ce mai mult de nedreptităţile justiţiei româneşti şi găsesc o salvare în Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Acest lucru a făcut ca România să se afle…

  • Cauza Poede contra României. Unde-a fost greșeala autorităților statului?

    În opinia lui Epicur, anticul filosof a cărui viziune despre viață este, actualmente, atât criticată, cât și pusă-n practică – cu bunăștiință sau mai degrabă fără, nu ar exista o justiție absolută, ci doar o convenție realizată între oameni, spre a nu-și face rău unii altora.

  • Dreptul cetățeanului la un proces echitabil. Cauza Moinescu împotriva României

    În urmă cu patru ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată de către domnul D. Moinescu, care a susținut că, printr-un proces neechitabil, a fost condamnat penal fără o administrare nemijlocită a probelor, deși anterior fusese achitat de către instanțele de rang inferior pe baza acelorași probe. Să examinăm, pe scurt, modul în care-au…

  • Cauza Coniac contra României. Iată ce s-a hotărât la CEDO!

    Unii oameni sunt dispuși să ajungă până în pânzele albe, spre a-și găsi dreptatea. Alții sunt mai curând resemnați sau sceptici, abandonând prematur căutarea dreptății. Temerarii luptă cu piedicile exterioare și cu ei înșiși, conștienți fiind că deși e posibil să nu obțină ceea ce și-au propus, vor rămâne, cel puțin, cu satisfacția de a…

  • Despăgubiri pentru 45 de familii ale victimelor Revoluţiei

    Statul român trebuie să achite 15.000 de euro cu titlu de despăgubiri pentru 45 de familii ale celor care şi-au pierdut vieţile în Revoluţie din decembrie 1989, aceasta după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis o nouă decizie în acest sens. Potrivit deciziei emise de CEDO, Statul român a fost declarat vinovat de…