-
CCR a admis recent o excepţie de neconstituţionalitate
Curtea Constituţională a României a admis recent o excepţie de neconstituţionalitate. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea şi a constatat că Hotărârea Senatului nr.36/2019 pentru alegerea preşedintelui Senatului este neconstituţională. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Senatului.
-
O dispoziţie din Codul de procedură civilă a constituit obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate
Art. 375 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede: “Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.”
-
CCR a dispus amânarea pronunţărilor pentru mai multe cauze!
Plenul Curţii Constituționale a dispus amânarea pronunţărilor, pentru data de 22 ianuarie 2020, cu privire la următoarele cauze: – cererea formulată de preţedintele Consiliului Superior al Magistraturii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între ministrul justiţiei, respectiv Ministerul Justiţiei, pe de o parte, şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte;
-
CCR. Instituirea unei proceduri prealabile încalcă dreptul la apărare?
Dispoziţiile art. 340 alin. (1) şi (2) raportate la cele ale art. 339 din Codul de procedură penală au constituit obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. În motivare se susţine că dispoziţiile art. 340 alin. (1) şi (2) raportate la cele ale art. 339 din Codul de procedură penală încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, accesul…
-
Au fost amânate dezbaterile cu privire la obiecţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind Statutul BNR
Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție și al art. 11 alin. (1) lit. A. a) și art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere obiecția de neconstituționalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea art. 30 din Legea nr. 312/2004 privind…
-
Obiecţia de neconstituţionalitate privind modificarea Legii pentru sancţionarea faptelor de corupţie a fost respinsă
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins sesizarea asupra legii de modificare şi completare a art. 12 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea art.12 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea…
-
Prelungirea mandatului şefului Statului Major General este neconstituţională
Prelungirea mandatului şefului Statului Major General de către preşedintele României, cu până la un an, este neconstituţională, au decis, marţi, judecătorii Curţii Constituţionale. CCR a stabilit că sintagma ‘cu posibilitatea de prelungire cu până la un an’ din cuprinsul art. 39 alin.(5) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale este neconstituţională.
-
Judecătorii CCR se vor pronunţa cu privire la valabilitatea referendumului!
Judecătorii de la Curtea Constituțională a României au stabilit ziua în care se vor întâlni și se vor pronunța cu privire la valabilitarea referendumului. Termenul la care va fi stabilită valabilitatea referendumului este 12 iunie. Plenul CCR decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii referendumului.
-
CCR a admis o obiecție de neconstituționalitate cu privire la pescuit şi acvacultură
Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție și al art. 11 alin.(1) lit. A. a) și art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării obiecția de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a…
-
O dispoziţie din Legea privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în Registrul Comerţului este neconstituţională
Curtea Constituţională a României a stabilit că dispoziţiile din legea privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în Registrul Comerţului, care prevăd că “bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia se consideră bunuri abandonate”, sunt neconstituţionale. Potrivit unui comunicat, plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (7)…