-
Peste 50.000 de locuinţe au fost vândute la finalul anului trecut!
În luna decembrie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii şări, 50.490 imobile, cu 2.130 mai multe faţă de luna noiembrie 2019. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna decembrie a anului trecut este cu 14.300 mai mare faţă de perioada similară a anului 2018.
-
Obţinerea autorizaţiei de construire este obligatorie pentru montarea panourilor fotovoltaice
Ministerul Dezvoltării elimină orice echivoc care ar fi putut uşura viaţa persoanelor fizice care doresc să îşi monteze panouri fotovoltaice cu subvenţie de la stat. Obţinerea autorizaţiei de construire este obligatorie pentru montarea panourilor pe case, potrivit legii. Motivul: se intervine asupra construcţiei existente. Ministerul Dezvoltării a dat acest răspuns unui utilizator, iată, integral, răspunsul…
-
Litigiu între furnizorul de servicii medicale şi casa de asigurări de sănătate? Arbitrajul e soluţia!
Omul e supus greşelii. Cum instituţiile şi organizaţiile sunt alcătuite din oameni, mai greşesc şi ele, din când în când… sau cam prea des. Cu voie ori fără voie! Atunci când acţiunile sau omisiunile unora îi vatămă grav şi îi păgubesc pe alţii se pune problema compensării prejudiciilor sau a repunerii în situaţia iniţială. Părţile…