-
Guvernul a aprobat memorandumul privind dezvoltarea Cartierului Justiției
Ministrul Justişiei a anunțat că Guvernul a aprobat memorandumul elaborat de Ministerul Justiției privind situația amplasamentului „Esplanada” din Capitală, în vederea dezvoltării Cartierului Justiției, în cadrul unui program de reconversie funcțională. Într-o postare Ministrul precizează că, „în vederea realizării acestui obiectiv, Ministerul Justiției va prelua, în condițiile legii, terenul aflat în administrarea Ministerului Dezvoltării, precum…