-
Se analizează reducerea acordată producătorilor de energie pe cărbune
Reducerea contribuţiei de la 2% din cifra de afaceri la 0,2% pentru producătorii de energie pe cărbune, aşa cum propune Ministerul Energiei, ridică suspiciuni privind acordarea unui ajutor de stat şi ar trebui agreată cu Comisia Europeană şi cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), se arată într-un răspuns al Consiliului Concurenţei, transmis către…
-
Reactoarele 3 și 4 vor fi incluse în strategia energetică
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a afirmat că proiectul realizării reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă se va regăsi în strategia energetică a României, deoarece în acest proiect s-a investit deja peste un miliard de euro. Conform acestuia, ţara noastră are și experiența necesară pentru derularea acestui proiect. De asemenea, cărbunele va rămâne și el o resursă importantă…
-
Producţia de cărbune, în creştere cu 0,8% în primele şapte luni din 2015
Potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), producţia de cărbune net a României a însumat, în primele 7 luni ale acestui an, 2,601 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 0,8% (19.700 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară din anul 2014. Astfel, România a importat 315.700 tep cărbune net, cu 71.700 tep (29,4%)…