Tag: cadre didactice

  • MFE a lansat un nou ghid ‘Școală pentru toți’

    Conform unui comunicat al instituţiei, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a supus spre dezbatere publică un ghid pentru “Școală pentru toți”, un program de educație cu o alocare de 193,2 milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU 2014-2020). Aplicanții eligibili pentru acest program de educaţie sunt organizațiile neguvernamentale, autoritățile publice, instituțiile de cult și alte…

  • Salarizarea angajaților plătiți din fonduri publice. Noutăți care înlătură inechități!

    La aceeași muncă, aceeași simbrie! Un principiu consacrat care, de la o vreme, n-a mai fost aplicat, în sistemul bugetar. Acolo, este des-întâlnită situația în care două persoane îndeplinesc o activitate similară, având aceleași studii și aceeași vechime, numai că una dintre ele se alege, la final de lună, cu mai mulți bani pe cardul…

  • Proiect de lege privind majorarea sancțiunilor pentru infracţiunile săvârşite împotriva cadrelor didactice

    Potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică la Camera Deputaților, sancțiunile prevăzute pentru amenințarea și infracțiunile săvârșite împotriva personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar se majorează cu o treime. Actul normativ rămâne în dezbatere publică până pe 24 martie, apoi va intra în procedura legislativă la…

  • Proiect de OUG privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015

    Guverul României a aprobat un proiect de ordonanță de urgență pentru completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Potrivit documentului de drepturile salariale majorate vor beneficia 290.000 de persoane din învățământul preuniversitar de stat, 7.850 de persoane din unitățile finanțate…

  • Calendarul Evaluării Naţionale din 2016

    Potrivit Ordinului privind organizarea şi desfăşurarea examenului, Evaluarea Naţională din 2016 se va desfăşura la limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, şi la matematică. Elevii din clasa a VIII-a vor încheia cursurile în 17 iunie 2016, înscrierea la Evaluarea Naţională va avea loc în perioada 15-17 iunie, iar probele scrise vor fi susţinute în 27 iunie la limba şi…

  • Alocare de fonduri pentru plata salariilor restante ale cadrelor didactice din Iaşi

    Potrivit unei Hotărâri de Guvern, judeţul Iaşi va beneficia de suma de 19.8 milioane lei, banii alocaţi pentru plata salariilor restante ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Banii vor intra, efectiv, în buzunarele profesorilor în luna septembrie a acestui an. Sumele pe care le vor încasa cadrele didactice variază între 1.000 şi maximum 4.500 mii…

  • Decontarea cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar de stat – Proiect

    În temeiul prevederilor art. 37, alin. (1) și (2) din OG nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia cuprinderii în bugetul local a sumelor destinate decontării cheltuielilor pentru naveta la şi de…

  • Pregătirea pentru o viaţă de succes ar trebui să înceapă de la… clasa pregătitoare

    Ne dorim cu toţii ca viitoarele generaţii de români să facă faţă mult mai bine decât noi provocărilor vieţii şi încercărilor vremurilor. Informaţia este putere! Iar datoria fiecărei naţiuni este să ofere tinerelor generaţii informaţie reală, utilă. Nu dezinformare sau “material de umplutură” pentru memorie! Ci informaţii care să faciliteze adaptarea la viaţa reală, cunoaşterea…

  • Cum oprim declinul învăţământului românesc? Un nou proiect de lege vine cu răspunsuri!

    În ultimii 15-20 de ani, şcoala românească a trecut printr-o lungă serie de experimente, pe care guvernanţii ce s-au perindat au preferat să le boteze “reformă”. De la reformă, însă, te aştepţi la rezultate. Unele pozitive! Ca şi în alte domenii, de pildă în cel economic, s-a purces la reformă cu intenţii bune. Numai că…

  • Reguli noi şi mai multă disciplină, în şcolile româneşti!

    Învăţătura e soră bună cu disciplina şi buna organizare a şcolii. Fără reguli de urmat, disciplina şi organizarea nu-s decât două vorbe-n vânt. Iniţial, învăţământul public obligatoriu a fost înfiinţat pentru asigurarea unui nivel de instruire minimal pentru mase, dar şi pentru a deprinde omul cu regulile şi disciplina încă din copilărie, cu scopul de…