-
Bugetarii vor primi indemnizaţie de hrană!
Dacă până acum numai angajaţii din Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Justiţiei, SRI, SIE şi SPP, alături de cei ai Poliţiei Locale, beneficiau de drepturi de hrană, începând cu decembrie 2018 o astfel de indemnizaţie se va acorda tuturor bugetarilor, potrivit Legii salarizării unitare.
-
Unii bugetari vor primi sporuri şi majorări salariale!
Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea Legii Cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fiind acordat un spor de izolare pentru personalul din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, dar şi majorate salariile mai multor categorii de personal. Deputaţii au acceptat şi amendamentele comisiei de specialitate, care prevăd că, începând cu drepturile salariale…
-
Salariile bugetarilor vor fi plătite înainte de Paşte!
Premierul a anunţat că salariile bugetarilor vor fi plătite în această săptămână, înainte de Paşte, acest lucru neputându-se întâmpla însă şi în privinţa pensiilor. Întrebat la Parlament dacă salariile vor fi plătite săptămâna aceasta, premierul a răspuns: ‘Salariile vor intra săptămâna aceasta, înainte de Paşte. Pensiile nu şi am să vă explic şi de ce.…
-
Proiectul legii salarizării bugetarilor a intrat în discuția comisiei de muncă din Camera Deputaților
Proiectul legii salarizării bugetarilor a intrat în discuția comisiei de muncă din Camera Deputaților. Săptămâna viitoare ar urma să treacă de Parlament și să meargă pentru promulgare la președinte. Din partea sindicatelor, nemulțumirile sunt mari. Azi au fost proteste în țară, iar mâine se anunță un mare miting la București. Deputații au început dezbaterile pe…
-
Sporurile și condițiile de acordare a acestora pentru cei din sectorul bugetar
Problemele privind salarizarea personalului bugetar au făcut obiectul multor discuții și controverse determinate de modul neclar în care a fost redactat textul de lege, de faptul că unele acte normative au fost abrogate fără ca cele noi să clarifice anumite aspecte. Această situație a determinat ca fiecare să interpreteze legea după bunul plac, ajungându-se la…
-
Îngheţarea salariilor pentru bugetari în 2017
Proiectul ordonanţei de urgenţă privind salarizarea bugetarilor prevede menţinerea, în 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază şi indemnizaţiilor de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2016. Astfel, ordonanţa de urgenţă propun următoarele: – cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care…
-
Titlul de doctor deținut de bugetari le aduce un spor de 15% la salariu!
Majoritatea românilor visează cu ochii deschiși la o mărire a salariului, pentru că, în fiecare lună, după ce încasează leafa pățesc ca în epigrama lui Gheorghe Gurău: „Diminuat și fără vlagă,/Salariul mă luă la rost:/-Mai lasă-mă în pace, dragă,/Ce tragi de mine ca un prost! ” Iată că legiuitorul s-a gândit că este momentul ca …
-
Legea prin care cei cu doctorat primesc un spor de 15%, promulgată
Legea prin care bugetarii care posedă titlu ştiinţific de doctor primesc un spor de 15% din salariul de bază a fost promulgată de Preşedintele Klaus Iohannis. Contestaţia Guvernului privind acordarea personalului bugetar care posedă titlu ştiinţific de doctor a unui spor de 15% din salariul de bază, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care a obţinut titlul…
-
Locuințe de serviciu pentru bugetari
Programul “Construcţia de locuinţe de serviciu” aprobat de Guvern şi publicat în Monitorul Oficial nr. 786/2016, prevede construcţia de locuinţe de serviciu, pe baza propunerilor primite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, de la autorităţile administraţiei publice locale/centrale. Finanţarea Programului va fi asigurată de bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Beneficiari ai acestui…
-
Bugetarii vor beneficia de concediul de odihnă anual dacă lipsesc de la serviciu un an calendaristic
Hotărârea adoptată de Executiv, la solicitarea Comisiei Europene, include modificări legislative la HG 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare. Astfel, salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome şi din unităţile bugetare care au lipsit de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în…