-
România va construi spitale noi cu bani europeni
Programul Sănătate 2021 – 2027 (PS), aprobat la sfârșitul lunii noiembrie de Comisia Europeană, este un program multifond ce dispune de o alocare totală de valoare de 5,8 miliarde de euro ce cuprinde finanțare FSE+ și FEDR, precum și o componentă de împrumut de 2 miliarde de euro, realizat prin intermediul Băncii Europene de Investiţii.
-
Bani europeni pentru patrimoniul național
Au fost semnate contractele de finanțare prin PNRR pentru Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului și pentru memorialul „Închisoarea Tăcerii” Râmnicu Sărat.
-
România poate atrage bani europeni încă de la începutul anului 2021!
Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord privind bugetul multianual şi pachetul de redresare economică în valoare de peste 1.800 de miliarde de euro pentru viitoarea perioadă de programare, 2021-2027.
-
Ministerul Fondurilor Europene organizează dezbaterea “Banii europeni schimbă vieţi”!
Ministerul Fondurilor Europene organizează vineri, 13 noiembrie 2020, de la ora 11.00, live pe Facebook, dezbaterea Banii europeni schimbă vieţi! Dezvoltarea serviciilor sociale rurale şi sprijin pentru copii şi vârstnici prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027.
-
Noua generație este interesată de banii europeni!
La încheierea apelului de proiecte „Innotech Student” Ministerul Fondurilor Europene anunţă că au fost depuse 351 de cereri de finanţare care însumează 685 milioane de euro.
-
Bani europeni pentru prima autostradă ce traversează Munţii Carpaţi!
875,5 milioane euro este suma aprobată de Comisia Europeană pentru construirea primei etape a autostrăzii Sibiu-Piteşti. Lucrarea, care devine astfel prima autostradă ce traversează Munţii Carpaţi, va asigura legătura neîntreruptă între România şi Europa de Vest, de la Constanţa la graniţa cu Ungaria, pe coridorul Rin-Dunăre al Reţelei transeuropene de transport.
-
România a cheltuit doar 2% din banii europeni alocaţi
România a cheltuit doar 2% din banii europeni alocaţi programării 2014-2020, reprezentând 936,3 milioane euro, iar state precum Bulgaria şi Polonia au avut 9%, respectiv 8%, potrivit datelor Comisiei Europene. Cea mai mare parte a sumei cheltuite a fost prin Fondul de Coeziune, respectiv 469,6 milioane de euro, urmată Fondul European de Dezvoltare Regională cu…
-
România, codaşă la cheltuirea banilor europeni alocaţi!
România a cheltuit doar 1,1% din banii europeni alocați programării 2014-2020, reprezentând 400,4 milioane euro, în condițiile în care state precum Bulgaria și Polonia au avut 7,5%, respectiv 6,5%, potrivit datelor Comisiei Europene. Cea mai mare parte a sumei cheltuite a fost prin Fondul European de Dezvoltare Regională, respectiv 241,9 milioane euro. Țările care au…
-
UE. Furtul din bani europeni pedepsit cu minim 4 ani închisoare!
Uniunea Europeană a adoptat o directivă care prevede pedepse extrem de dure pentru furtul din banii europeni. Directiva 1371 privind „combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal” prevede pedepse de minimum 4 ani de închisoare dacă prejudiciul e mai mare de 100.000 de euro. Pragul sub care un stat…