-
Magazinele care acceptă plata cu cardul vor fi obligate să elibereze avansuri de cel mult 200 lei
Camera Deputaţilor au adoptat o lege care stabileşte obligaţia magazinelor cu cifră de afaceri de 10.000 de euro care acceptă plata cu carduri de debit sau credit şi să elibereze avansuri în numerar de maximum 200 de lei, tranzacţia fiind asimiliată retragerii de bani din bancomat. Conform proiectului de lege pentru completarea OUG nr. 193/2002 privind introducerea…
-
Anunţarea obligatorie a taxelor şi comisioanelor unei tranzacţii prin bancomat
În Monitorul Oficial nr. 800 din 3 noiembrie 2014 a fost publicat Ordinul nr. 505/2014 emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor privind obligativitatea băncilor de a informa consumatorii asupra tuturor taxelor şi comisioanelor percepute la efectuarea unei tranzacţii prin bancomat, cu aplicabilitate din data de 3 martie, adică după patru luni. Astfel Ordinul prevede ca pe ecranul video al terminalelor ATM…
-
Retragi bani de la bancomat? Normal e să fii informat, să fie comisionul afişat!
Comisioane şi iar comisoane! La deschiderea contului aferent cardului, de administrare, de interogare sold, comisioane de retragere numerar… Alături de impozite, credite, facturi şi celelalte costuri ale vieţii, comisioanele bancare ne lasă cu buzunarele tot mai goale.
-
Infracțiuni la bancomat. Ai furat? Ești condamnat!
Portofelul de odinioară al bunicii s-a transformat azi în card bancar. Mulți „se bat” azi în carduri bancare care mai de care și se simt mai în siguranță că nu merg cu cash la ei. Se gândesc că dacă pleacă de acasă fără bani în portofel având la ei doar cardurile, nu pot fi buzunăriți.…