-
Proiect. Măsuri privind cadrul general aplicabil băncilor naţionale de dezvoltare din România
Ministerul Finanţelor a lansat în dezbatere publică proiectul Ordonanţei pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil băncilor naţionale de dezvoltare din România.
-
BCE a transmis o atenţionare României!
Banca Centrală Europeană a trimis recent o scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor în care atrage atenţia că autorităţile naţionale sunt obligate să consulte BCE cu privire la propunerile legislative care au legătură cu sfera sa de competenţă, inclusiv reglementări referitoare la băncile centrale naţionale. Scrisoarea semnată de Yves Mersch, membru al comitetului executiv al BCE, şi…
-
Au crescut rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au urcat în decembrie cu 1,64%, la 33,065 miliarde de euro, comparativ cu nivelul consemnat la finalul lunii noiembrie, se arată într-un comunicat al instituţiei. În cursul lunii au avut loc intrări de 1,640 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de…
-
Veşti bune! ROBOR este în scădere!
ROBOR 3M a coborât la 3,40%, de la 3,47%, cotaţia de vineri, iar ROBOR 6M a scăzut la 3,49%, de la 3,53%. ROBOR la trei luni a scăzut la 3,40%, faţă de 3,47% (vineri 3 august 2018) valoare egală cu maximul ultimilor patru ani şi jumătate (3,55%, 24 februarie 2014). ROBOR la şase luni a…