-
Un număr de 214 dosare de finanţare a fost aprobat în cadrul Programului Rabla
Un număr de 214 dosare de finanţare a fost aprobat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) în cadrul Programelor Rabla şi Rabla Plus destinate persoanelor juridice, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. Astfel, în această etapă, din totalul aprobat de către Comitetul de avizare, pentru Programul Rabla au fost acceptate 123 dosare pentru…
-
Guvernul României a publicat lista cu proiectele de acte normative adoptate
Guvernul României a publicat lista cu proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ședința Guvernului României din data de 23 mai 2019, potrivit unui comunicat. I. PROIECTE DE LEGE 1. Proiect de Lege pentru ratificarea Acordului de parteneriat strategic dintre Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte,…
-
Ordonanţa privind circulaţia pe drumurile publice va fi modificată
Senatul va adopta o modificare a ordonanței de urgență care reglementează circulația pe drumurile publice, mai exact, atribuțiile modului în care sunt aplicate amenzile de către polițiștii rutieri, cât și modul în care sunt instalate și utilizate radarele. Una dintre principalele modificări este aceea că polițiștii de frontieră preiau din atribuțiile celor rutieri la punctele…
-
Care sunt principalele obiective ale Programului Rabla?
Ministrul Mediului a lansat cea de-a XV-a ediție a programelor Rabla clasic și Rabla plus. ”Unul dintre principalele obiective ale Guvernului este combaterea poluării și îmbunătățirea calității aerului. ➢ Astfel, Guvernul susține, și anul acesta, programele RABLA care au un obiectiv eminamente de mediu – reducerea poluării aerului provenite din traficul rutier.
-
Înmatricularea maşinilor cu volan pe dreapta ar putea fi restricţionată
Ministerul Transporturilor a elaborat un ordin care restricționează drastic înmatricularea maşinilor cu volan pe dreapta. Planul Ministerului Transporturilor vizează mai multe aspecte, dar cel concentrat pe mașinile cu volanul pe dreapta a ieșit în evidență. Au fost impuse și alte schimbări la omologarea individuală, certificarea autenticității vehiculelor rutiere și la eliberarea cărții de identitate.
-
Vânzările de autovehicule au crescut în România, cu 21,6%, în luna ianuarie 2019!
Vânzările de autovehicule au crescut în România, cu 21,6%, în luna ianuarie 2019, şi au continuat să fie susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice, arată datele publicate luni de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA). Pe de altă parte, în ceea ce priveşte autoturismele rulate, statistica oficială relevă că, în perioada de…
-
Un număr de 260 de dosare au fost aprobate în cadrul Programului “Rabla”
Un număr de 260 de dosare, pentru 475 de autovehicule au fost aprobate în cadrul Programului “Rabla” destinat persoanelor juridice, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă. Totodată, în Programul “Rabla Plus” au fost aprobate 34 dosare pentru 62 autovehicule, dintre care 13 electrice hibride şi 49 pur electrice.
-
Se doreşte stimularea comercializării de autovehicule ecologice
România a înaintat statelor membre UE o propunere prin care producătorii şi importatorii de autovehicule ecologice vor fi stimulaţi să comercializeze acest tip de vehicule la preţuri accesibile pentru pieţele din State Membre cu venituri medii reduse, respectiv cu o valoare a PIB pe cap de locuitor sub 60% din media UE, la nivelul anului…
-
Registrul Auto Român a declarat război maşinilor cu volan pe dreapta
Oficialii guvernamentali şi Registrul Auto Român au declarat război maşinilor cu volan pe dreapta din cauza numărului mare de accidente cu victime în care sunt implicate acestea. Autovehiculele de acest tip, din afara Uniunii Europene, nu vor mai putea fi înmatriculate în România de la sfârşitul acestei luni. În prezent, în România circulă zeci de…