-
Deţinătorii de arme vor fi examinaţi psihologic în orice moment, la cererea autorităţilor
Potrivit unui proiect de act normativ, care urmează să fie promulgat de preşedinte, persoanele care deţin arme letale şi neletale ce necesită autorizare vor fi obligate să se supună unui examen psihologic în orice moment, dacă autorităţile solicită acest lucru în baza unei constatări motivate. În cazul în care persoana nu se va prezenta la…
-
Autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare
Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 800/2015. Prezenta lege reglementează: – autorizarea şi funcţionarea societăţilor de asigurare şi reasigurare cu sediul pe teritoriul României; – supravegherea desfăşurării activităţii societăţilor menționate mai sus, în România, pe teritoriul celorlalte state membre şi pe teritoriul…
-
Veşti bune pentru absolvenţii unor studii universitare neautorizate. Diplomele vor fi recunoscute!
Acum câţiva ani, foarte mulţi absolvenţi de studii superioare care deja trecuseră de examenul de licenţă cu succes au trăit neplăcuta experienţă de a afla că, “datorită” unui nou act normativ, nu-şi vor mai căpăta mult-doritele diplome. Motivele invocate ţineau de neîndeplinirea unor proceduri de autorizare de către universităţi. Totuşi, la înscrierea în învăţământul superior…
-
Legea privind autorizarea și plata interpreţilor şi traducătorilor se modifică
Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 178 din 4 noiembrie 1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmărire penală,…
-
Plantele care conţin substanţe stupefiante pot fi cultivate… doar în condiţiile legii!
Decenii la rând, România n-a reprezentat decât o zonă pe care traficanţii de droguri trebuiau s-o traverseze, în drumul lor spre alte meleaguri. Ulterior, prin anii ’90, plăcerile mortale ale consumului de droguri au început să fie experimentate frecvent şi-n România. “Moartea albă” a început să distrugă anual sute de destine. Cele mai multe victime…
-
Depozitarea dioxidului de carbon în subsolul României – o temă ce reintră în actualitate!
Activităţile umane determină dispersarea unor colosale cantităţi de dioxid de carbon în atmosferă. Avântul pe care l-a luat industria în ultimul secol a generat, prin arderea hidrocarburilor extrase din sol, o îngrijorătoare creştere a concentraţiilor de CO2 în aer. Întrucât efectele creşterii concentraţiei CO2 în atmosferă, dar şi în Oceanul Planetar, are un potenţial ameninţător,…
-
Amenzi pentru construcţiile neavizate împotriva incendiilor
Senatorii au decis să majoreze de cinci ori amenda pentru continuarea executării lucrărilor de construcţii după anularea avizului sau a autorizaţiei de securitate la incendiu, ajungând la un maxim de 50.000 de lei. Iniţiativa legislativă prevede o amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru nerespectarea cerinţelor care au stat la baza eliberării avizului…
-
Modificări aduse Legii Concurenţei
La 1 februarie 2014, odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal şi a codului procedural penal, au devenit aplicabile şi dispoziţiile legilor de punere în aplicare a codurilor (Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 255/2013). Aceste legi au adus modificări şi Legii Concurenţei nr. 21/1996 republicată în Monitorul Oficial nr. 742 din 16…
-
Normele privind autorizarea şcolilor de şoferi – respinsă
Proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor, cu referire la Normele privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto emis de Ministerului Transporturilor a stârnit multe nemulţumiri din partea Sindicatului Naţional al Instructorilor Auto din România, care cere respingerea acestui proiect de act normativ. Sindicatul instructorilor auto (SNIAR) consideră inacceptabile noile norme din noul Ordin de Ministru. De asemenea,…