-
Reexaminarea legii publicităţii în audiovizual, respinsă
Comisia pentru cultură din Senat a respins solicitarea prin care fostul preşedinte Traian Băsescu a cerut reexaminarea legii care stabileşte că achiziţionarea de spaţiu publicitar televizat poate fi făcută de un intermediar exclusiv în numele şi pe seama beneficiarului final. Deşi cererea a fost respinsă, membrii comisiei au adoptat o serie de amendamente la legislaţia…
-
Procedura de autorizare a furnizării serviciilor de programe audiovizule va fi simplificată
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat spre consultare publică un proiect de decizie pentru modificarea procedurii de autorizare a furnizării serviciilor de programe audiovizuale. Conform proiectului legislativ, ANCOM vrea să clarifice condiţiile de eliberare, modificare şi prelungire a licenţei de emisie sau a documentelor legate de licenţa de utilizare a…
-
Noi modificări la Legea audiovizualului
Noutăţi legislative: Camera Deputaţilor a adoptat cu 292 de voturi ‘pentru’, 2 abţineri şi unul ‘împotrivă’ proiectul de lege pentru modificarea Legii audiovizualului prin care orice radiodifuzor din Uniunea Europeană poate transmite reportaje scurte de ştiri de la evenimente de mare interes pentru care un radiodifuzor aflat sub jurisdicţia României are exclusivitate. Astfel, art. 86…
-
Ordonanţa de modificare a Legii audiovizualului
Potrivit declaraţiilor vicepreşedintelui Comisiei pentru Cultură şi Media din Senat, Marius Paşcan, va solicita Biroului Permanent Naţional al PDL atacarea la Curtea Constituţională a României a OUG nr. 25/12 aprilie 2013, pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului, dacă va fi adoptată în Parlament în forma propusă de Guvern. “A fost emisă OUG 25/12 aprilie 2013, peste noapte, fără…
-
Legea audiovizualului ar putea fi înlocuită
După ce proiectul de lege privind modificarea Legii Audiovizualului a fost respins de Senat, membrii Comisiei pentru Cultură din Senat şi-au propus să schimbe în întregime legea audiovizualului. Argumentele pentru care ar fi nevoie de o altă lege a audiovizualului sunt numeroasele propuneri de amendamente şi decât să fie modificată în proporție de 60%-70%, mai bine să fie schimbată…