-
Comisia și țările UE simulează atacuri cibernetice la scară largă pentru a îmbunătăți gradul de pregătire
Comisia și țările UE simulează atacuri cibernetice la scară largă pentru a îmbunătăți gradul de pregătire. Anul acesta, exercițiul este condus de autoritățile italiene, cu sprijinul Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA). În 2024, Blue OLEx se concentrează asupra cooperării la nivel executiv, în special prin intermediul Rețelei organizațiilor de legătură în caz de criză…
-
Uniunea Europeană încearcă să-şi întărească rezistenţa la atacurile cibernetice!
Uniunea Europeană încearcă să-şi întărească rezistenţa la atacurile cibernetice, iar un grup de state membre, în frunte cu Olanda, a exercitat presiuni luni în vederea adoptării unor sancţiuni împotriva autorilor unor astfel de atacuri, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de externe ai UE la Luxemburg.
-
Au avut loc mai multe atacuri cibernetice asupra unor instituţii financiare din România
Serviciul Român de Informații a anunțat că prin unitatea sa specializată în domeniul cyberintelligence – Centrul Național Cyberint, deține informații potrivit cărora, în perioada iunie-august a anului 2018, au avut loc atacuri cibernetice de amploare asupra unor instituții financiare din România, potrivit unui comunicat. Cazul României nu este singular, atacuri similare fiind identificate de către autoritățile…
-
România este în categoria de risc mediu în ierarhia mondială a atacurilor cibernetice
România se situează în categoria de risc mediu în ierarhia mondială a atacurilor cibernetice, în timp ce instituțiile guvernamentale sunt vulnerabile mai ales din cauza sistemelor învechite pe care le folosesc. Una dintre cele mai importante amenințări ale anului trecut au fost programele ransomware, care au afectat atât utilizatorii individuali, cât și firmele mici și…