-
Preşedinţii partidelor parlamentare fără protecţia SPP
Proiectul de lege privind Ordonanţa de Urgenţă nr. 43/2015 privind unele măsuri pentru asigurarea mijloacelor de transport destinate activităţii de curierat a materialelor clasificate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a fost aprobat de Senat. Însă proiectul Ordonanţei de Urgenţă nr. 43/2015 nu include aricolele care prevedeau că Serviciul de Pază Protecţie va asigura…
-
Statutul senatorilor şi deputaţilor, aprobat de Parlament
Proiectul Statutului deputaţilor şi senatorilor a fost adoptat în cadrul sesiunii extraordinare a plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor cu 391 de voturi “pentru” şi un vot “împotrivă”. Parlamentarii au adoptat, astfel, raportul întocmit de comisiile juridice şi de Statut, prin care s-au eliminat din textul noului Statut cele două articole declarate neconstituţionale. Astfel Comisiile juridice din…
-
Numărul mediu maxim de personal din industria de apărare – aprobat
În şedinţa de marţi a Guvernului a fost aprobat numărul mediu maxim de personal din anul 2013 pentru operatorii economici din industria de apărare, asigurând astfel protecţia personalului şi a societăţilor comerciale, în perioadele neacoperite cu comenzi. La finele lunii martie a fost lansat spre dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern de Ministerul Economiei, la finele lunii…