-
Legea rezerviştilor voluntari, în vigoare la 1 ianuarie 2017
Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a anunţat că începând cu 1 ianuarie 2017 va intra în vigoare Legea rezerviștilor voluntari. Actul normativ prevede în plan o perioadă de formare prin care se acumulează cunoștințele necesare și va dura trei luni. “La ora actuală suntem într-o fază avansată de pregătire a normelor metodologice pentru ca legea…
-
A fost adoptată Carta Albă a Apărării din 2015
Parlamentul a adoptat Carta Albă a Apărării din 2015. Potrivit declaraţiilor deputatului PSD Mircea Dușa, Carta Albă este principalul document de planificare a apărării, principalul document care stă la baza întocmirii strategiei militare de apărare a țării și a directivei de planificare. “Am votat în premieră principalul document al planificării apărării. După anul 2004, anul intrării…
-
Priorităţi strategice a MApN pentru 2016
În acord cu angajamentul de deschidere şi transparenţă asumat de Guvernul României prin stabilirea unor sisteme novatoare de dezbateri şi schimburi de idei, ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, a dispus crearea unui format de consultare cu reprezentanţi ai Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, experţi din sfera apărării şi securităţii, precum şi cu…
-
Măsuri de protecţie socială pentru persoane disponibilizate la unii operatori economici din industria de apărare
Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului a supus dezbaterii publice proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind aplicarea unor măsuri de protecţie socială pentru persoanele disponibilizate prin concedieri colective la unii operatori economici din industria de apărare. OUG nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective…
-
Program investițional privind industria națională de apărare
În data de 16 septembrie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care reglementează cadrul juridic privind realizarea investițiilor din industria națională de apărare. “Adoptarea programului investițional are rolul de a asigura refacerea capacității industriale necesare producției și securizării lanțului de aprovizionare cu tehnică și…
-
Senatul a adoptat propunerea de modificare a Legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Senatul a adoptat propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. Potrivit prevederilor actului normativ, accesul la datele personale se face numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului. Astfel, propunerea legislativă arată că “la solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori…
-
Pe teritoriul României pot staţiona trupe străine. În ce condiţii? Iată!
Cine ar fi crezut, în clipa-n care Cortina de Fier se prăbuşea cu mare zarvă, că vor veni vremuri în care flancul estic al NATO va fi iarăşi blindat cu armament greu, aşa cum era “moda” în plin Război Rece?! Puţini ar fi putut bănui la Summit-ul NATO 2008 (Bucureşti) că peste doar 6 ani ucrainienii…
-
A fost aprobată Strategia naţională de apărare a ţării
Camera Deputaţilor şi Senatul au aprobat Strategia naţională de apărare a ţării. Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat luni, 22 iunie, în plenul reunit al Parlamentului, noua Strategie Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019, intitulată “O Românie puternică în Europa şi în lume”. Iohannis a afirmat că Strategia Naţională de Apărare îşi propune să raspundă unor…
-
Proiect de lege privind planificarea apărării, aprobat
Cu 118 voturi “pentru”, în calitate de Cameră decizională, Senatul a aprobat proiectul de lege referitor la planificarea apărării. Proiectul de lege aprobat de Senat prevede că planificarea apărării se realizează prin integrarea coerentă a mai multor domenii: planificare forţe, planificare armamente, C3 – comandă, control, comunicaţii, logistică, urgenţe civile, resurse, apărare aeriană, management al…
-
Proiectul privind planificarea apărării, avizat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
La şedinţa din 3 martie Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a avizat proiectul de lege privind planificarea apărării, stabilind că această lege urmăreşte eficienţa procesului de planificare a apărării, concentrat pe dotarea militară, în scopul integrării tuturor disciplinelor de planificare din statele NATO şi UE. Un alt subiect discutat la şedinţă a fost informarea…