-
Poate susţine statul şi anul viitor voucherele de vacanţă pentru bugetari?
Primvicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), a declarat că voucherele de vacanță pentru bugetari, care s-au emis pentru prima dată în acest an, este posibil să nu se împartă funcționarilor de la stat și anul viitor, din cauză că statul nu va avea fonduri să le susțină.
-
Ordonanţa privind garantarea pachetelor turistice va fi discutată la Bruxelles
O delegaţie a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) va merge la începutul lunii septembrie la Bruxelles pentru a prezenta problemele legate de Ordonanţa privind garantarea pachetelor turistice, deoarece operatorii din domeniu nu au un mecanism de garantare lucrativ şi fezabil, care să poată fi folosit, a declarat prim-vicepreşedintele ANAT.
-
Tichetele de vacanță se transformă în vouchere de vacanță! Aceeași Mărie, cu altă pălărie!
Trăim într-o societate în care uităm să vorbim românește și mutilăm biata limbă română cu tot felul de cuvinte împrumutate din alte limbi, crezând că suntem mai interesanți dacă facem asta. Nu mai plecăm la sfârșit de săptămână, ci în week-end, nu ne mai căutăm de lucru, ci un job, cumpărăturile nu le mai facem…