-
Proiectul aministiei fiscale va fi prezentat public!
Proiectul restructurării financiare (amnistia fiscală) va fi prezentat public săptămâna aceasta sau cea viitoare, fiind o măsură care trebuie luată cât mai rapid pentru a produce efecte în economie, a declarat ministrul Finanţelor într-o conferinţă de presă. “Restructurarea financiară, am promis şi da, este o măsură în care, la fel, eu cred foarte mult că…
-
Se pregăteşte o amnistie fiscală atât pentru firmele de stat cât şi pentru societăţile comerciale
Ministrul Finanţelor Publice a afirmat că Guvernul pregăteşte “un pachet de măsuri” privind o amnistie fiscală atât pentru firmele de stat, cât şi pentru societăţile comerciale cu capital privat, el spunând că nu s-a discutat încă despre o amnistie fiscală şi în ceea ce priveşte debitorii către bugetul de stat care sunt persoane fizice. “A…
-
Ordonanţa privind amnistia şi graţierea ar putea fi adoptată până la finalul anului
Social-democrații iau în calcul ziua de 19 decembrie pentru a adopta Ordonanța de Urgență privind amnistia și grațierea. Potrivit acestora, este luată în calcul săptămâna de dinaintea Crăciunului, când capacitatea de reacţie a publicului intern şi extern este foarte scăzută. Pe data de 19 decembrie este programată şedinţa de guvern, probabil ultima din acest an.…
-
Ministrul Finanţelor a transmis că amnistia fiscală va avea o procedură!
Ministrul Finanţelor a transmis că Guvernul va veni cu o procedură privind amnistia fiscală, dar că aceasta nu ar mai trebui numită amnistie fiscală, ci „restructurare financiară”. „Hai să schimbăm denumirea, pentru că se face o confuzie aici. Poate o numim restructurare financiară, la nivel de companii, pentru că au fost foarte multe păreri –…
-
Graţierea şi amnistia! O soluţie?
Se pare că Guvernul a adoptat atât un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor, cât şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale. Aceste acte normative nu erau pe ordinea de zi a ședinței de guvern. Ministrul Justiţiei a spus că primele două proiecte vor merge, în…
-
Se ia în calcul graţierea pentru rezolvarea problemei supraaglomerării penitenciarelor
Cele mai sumbre gânduri par să se adeverească se pare că ministrul Justiţiei ia în calcul graţierea pentru rezolvarea problemei supraaglomerării penitenciarelor. În schimb, spune că amnistia nu trebuie avută în vedere. Premierul se va întâlni cu ministrul justiţiei pentru a vorbi despre situaţia deţinuţilor. Ministrul întrebat dacă se are în vedere și aministia, şi…
-
Recunoașterea și punerea în executare în România a hotărârilor penale pronunțate în străinătate
De multe ori o persoană este condamnată în străinătate pentru săvârșirea unei infracțiuni și urmează să execute pedeapsa în România. Există anumite reguli pentru ca sentința penală pronunțată în străinătate să fie recunoscută în România și apoi să fie pusă în executare. Practic, recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțate de o instanță străină nu presupune și…
-
Raport de respingere a legii amnistiei şi graţierii
Proiectul legii amnistiei şi graţierii a fost respins de către Camera Deputaţilor, Senatul a respins acest proiect încă din mai 2013. Decizia a fost luată în unanimitate de membrii comisiei iar proiectul a intrat pe ordinea de zi a şedinţei de plen. Plenul Camerei Deputaţilor a respins proiectul de lege privind amistierea unor infracţiuni şi…
-
Proiectele de lege privind amnistia şi Codul penal, rediscutate
Potrivit declaraţiilor premierului Victor Ponta, Parlamentul trebuie să rediscute proiectele de lege privind amnistia şi Codul penal. “Cele două legi trebuie discutate cu toate celelalte instituţii, cu Ministerul Justiţiei, care pe unul dintre proiecte a dat aviz negativ, pe celălalt nu l-a cunoscut, cu CSM, cu Parchetul General, dacă se referă la Parchetul General, şi prezentate…