-
Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi de peste un milion de lei!
Consiliul Concurenţei a avut, în primele şase luni ale acestui an, o activitate intensă, cu investigaţii în aproape toate sectoarele economiei, iar valoarea cumulată a amenzilor aplicate a fost de circa 1,226 milioane lei, conform Raportului privind evoluţia concurenţei în sectoare cheie, publicat pe site-ul autorității. În prima parte a anului, Consiliul Concurenţei a declanşat…
-
Ultimele decrete semnate de Preşedinte!
Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale: – Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012; – Decret pentru promulgarea Legii privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale;
-
Raport ANAF privind amenzile încasate anul trecut!
“La nivelul anului 2017, pe rolul instanţelor de judecată s-au aflat 6.658 litigii, dintre care 2.526 litigii au avut ca obiect plângeri contravenţionale. ANAF a câştigat 81,07% din aceste cauze, durata unui litigiu este în medie de 12-17 luni”, se spune în răspunsul ANAF. Anul trecut, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au identificat abateri pentru…
-
Contribuabilii persoane fizice au datorii către stat de 14-15 miliarde de lei acumulate în ultimii cinci ani!
Contribuabilii persoane fizice au datorii către stat de 14-15 miliarde de lei acumulate în ultimii cinci ani, iar Ministerul Finanţelor vrea să stimuleze achitarea lor anul acesta, a anunţat ministrul Finanţelor. ‘Am vorbit de acest lucru la început acestui an când am făcut declaraţia unică şi la acea dată vorbeam de restanţe, de faptul că…
-
Proprietarii de terenuri trebuie să ia măsuri de combatere a ambroziei. Este lege!
În frumoasele legende ale anticei Elade, ambrozia era un aliment aparte, rezervat numai puternicilor zei ai Olimpului, cărora le conferea tinerețe veșnică, viață fără de sfârșit. Dar tot ambrozie se numește și o plantă pe care autoritățile o consideră atât de primejdioasă pentru sănătatea umană, încât recent a trebuit să fie „scoasă în afara legii”.…
-
Amenzile pentru munca nedeclarată vor fi limitate la 200.000 de lei
Amenzile pentru munca nedeclarată vor fi limitate la 200.000 de lei, dar angajatorii care continuă activitatea fără să renunțe la această practică nici după ce au fost sancționați de inspectori vor risca inclusiv pedeapsa cu închisoare, pe o perioadă de până la 2 ani. Noile reguli sunt pregătite să primească astăzi votul final al Parlamentului…
-
Noua formă a proiectului legislativ privind autoritatea poliţistului a fost aprobată de Guvern
Noua formă a proiectului legislativ privind autoritatea poliţistului a fost aprobată de Guvern, după patru luni de dezbatere publică, informează Ministerul Afacerilor Interne. Proiectul instituie reguli clare referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor şi al vehiculului persoanei, conducerea persoanei la sediul poliţiei şi utilizarea forţei. De asemenea, prin proiect se propune majorarea…
-
Noua formă a proiectului legislativ privind autoritatea poliţistului a fost aprobată de Guvern
Noua formă a proiectului legislativ privind autoritatea poliţistului a fost aprobată de Guvern, după patru luni de dezbatere publică, informează Ministerul Afacerilor Interne. Noua formă a proiectului legislativ privind autoritatea poliţistului a fost aprobată joi de Guvern, după patru luni de dezbatere publică, informează Ministerul Afacerilor Interne. Proiectul instituie reguli clare referitoare la procedurile…
-
O propunere legislativă prevede amenzi mai dure pentru infracţiunile legate de liniştea şi ordinea publică
Amenzi aproape duble pentru mai multe infracțiuni legate de liniștea și ordinea publică. Propunerea legislativă a trecut de Senat însă votul decisiv le aparține deputaților. Ministerul de Interne spune că e nevoie de amenzi mai mari, însă se acuză că măsurile au drept țintă reducerea la tăcere a protestatarilor. Spre exemplu este amendabil cu 800…