-
Sancționat cu amendă pentru că nu avea asupra sa asigurarea de răspundere auto
Petentul a fost sancționat cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 147 pct. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, şi anume că a condus autoturismul – înmatriculat în Anglia, fără a avea asupra sa asigurarea de răspundere auto în caz de daune produse…
-
Proiect: Amenzile pentru titularii licențelor miniere vor creşte
Conform unui comunicat al Executivului, Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care actualizează cu rata inflației nivelul amenzilor contravenționale aplicate titularilor permiselor și licentelor care desfășoară activități miniere și nu respectă obligațiile legale. “Printr-un proiect de lege adoptat de Guvern, amenzile contravenționale aplicate potrivit Legii minelor nr.85/2003 titularilor actelor de dare în administrare sau…
-
Se dublează amenzile pentru cei ce nu respectă normele în construcţii şi garanţia lucrărilor
Prin Legea 163/2016 ce va intra în vigoare la 24 august, va deveni obligatorie acordarea unei garanţii între un an şi cinci ani în funcţie de categoria de importanţă. Astfel, actul normativ stabileşte şi dublarea amenzilor de la o valoare cuprinsă între 10.000 şi 20.000 de lei la 20.000 – 40.000 de lei pentru nerespectarea unor norme…
-
Amenda judiciară
Instanţa de judecată va putea amenda următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul: 1. cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei: – introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice; – formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare sau de…
-
Achiţi jumătate din amendă în 48 de ore beneficiezi de înjumătăţirea punctelor de penalizare
Propunerea legislativă pentru completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a primit raport favorabil din partea Comisiilor de apărare şi de transporturi din Senat. Astfel, în cazul în care un conducător auto îşi achită jumătate din cuantumul amenzii în 48 de ore va beneficia de înjumătăţirea punctelor de penalizare şi a perioadei de suspendare a permisului de…
-
Firmele pot fi sancţionate dacă nu au în dotare o trusă medicală
Potrivit Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, angajatorii au obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor. Deşi nu este menţionată expres în lege, obligativitatea ca firmele să aibă în dotare truse medicale se subînţelege. De asemenea, acceeaşi lege prevede că inspectorii de muncă îi pot amenda pe angajatorii care nu…
-
Camera Deputaților a aprobat proiectul privind comercializarea produselor alimentare
Cu 293 de voturi “pentru”, Camera Deputaților a aprobat proiectul de lege privind comercializarea produselor alimentare. Potrivit proiectului de lege, magazinele mari vor fi obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare pe lanțul scurt, iar supermarketurile vor funcționa în continuare și în week-end. În dezbaterile de la comisie, președintele Comisiei pentru agricultură, Nini Săpunaru a precizat că sunt prevăzute amenzi…
-
Colectarea selectivă a deșeurilor, un vis sau o realitate?
Vrem o țară ca afară, dar nu prea facem nimic pentru asta. Admirăm curățenia, ordinea și modul în care în alte țări oamenii înțeleg să își creeze un mediu curat pentru a putea trăi în condiții civilizate. Noi rămânem doar cu admirația că la ei se poate și la noi nu, ne plângem că este…
-
Înlocuirea amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității
În prezent, potrivit prevederilor legale în vigoare, înlocuirea amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității este condiționată doar de îndeplinirea unei situații premisă (imposibilitatea executării silite a amenzii). Astfel, conform prevederilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 „în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de…
-
Magazinele care acceptă plata cu cardul vor fi obligate să elibereze avansuri de cel mult 200 lei
Camera Deputaţilor au adoptat o lege care stabileşte obligaţia magazinelor cu cifră de afaceri de 10.000 de euro care acceptă plata cu carduri de debit sau credit şi să elibereze avansuri în numerar de maximum 200 de lei, tranzacţia fiind asimiliată retragerii de bani din bancomat. Conform proiectului de lege pentru completarea OUG nr. 193/2002 privind introducerea…