-
Ultimele decrete semnate de Președinte!
Președintele României, a semnat ieri, 10 octombrie 2023, următoarele decrete:
-
Proprietarii de terenuri trebuie să ia măsuri de combatere a ambroziei. Este lege!
În frumoasele legende ale anticei Elade, ambrozia era un aliment aparte, rezervat numai puternicilor zei ai Olimpului, cărora le conferea tinerețe veșnică, viață fără de sfârșit. Dar tot ambrozie se numește și o plantă pe care autoritățile o consideră atât de primejdioasă pentru sănătatea umană, încât recent a trebuit să fie „scoasă în afara legii”.…
-
Proprietarii de terenuri care nu impiedică răspândirea ambroziei pot fi amendaţi
Presedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind combaterea buruienii ambrozia, potrivit careia cei care nu iau masurile necesare pentru a evita instalarea si raspandirea acestei plante vor fi amendati cu sume de pana la 20.000 de lei. „Proprietarii sau detinatorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, cailor ferate, cursurilor de apa, lacurilor, sistemelor de irigatii si…
-
A fost adoptat proiectul de lege privind combaterea ambroziei
Deputaţii au dat undă verde, cu 264 de voturi şi o abţinere, proiectului de lege privind combaterea ambroziei – considerată ca fiind planta cea mai alergenă din România. Iniţiatorul a subliniat că o astfel de lege este necesară în condiţiile în care în toată Europa există reglementări cu pedepse foarte mari pentru cei care nu-şi…