-
Dezbatere publică privind două proiecte de hotărâri referitoare la alegerile locale și parlamentare
La 26 noiembrie 2015, Autoritatea Electorală Permanentă (AFP) a lansat în dezbatere publică două proiecte de hotărâri referitoare la organizarea și desfășurarea alegerilor generale pentru Senat și Camera Deputaților, precum și pentru autoritățile administrației publice locale. Primul proiect de hotărâre prevede aprobarea modelelor proceselor-verbale pentru consemnarea rezultatului votării la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale,…
-
Legea alegerilor locale a fost adoptată de Senat
Senatul a adoptat cu 114 voturi pentru, 3 împotrivă şi 4 abţineri, proiectul de lege privind alegerile locale, astfel încât preşedinţii consiilor judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleşi într-un singur tur. Proiectul de lege a fost iniţiat de comisia specială de Cod…
-
Finalizarea proiectului legii alegerilor locale
Proiectul de lege privind alegerile locale, cu stabilirea faptului că preşedinţii consiilor judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă, a fost finalizat de către Comisia parlamentară de elaborare a Codului electoral. Astfel acest proiect de lege, modifică trei legi, şi anume legea alegerilor locale, administraţiei locale şi statutul aleşilor locali, și urmează ca…